Breaking news

FRF nu îl va suspenda pe arbitrul Sebastian Colţescu ca urmare a deciziei UEFA

Sebastian Colţescu poate arbitra în campionatul intern. Federaţia Română de Fotbal a comunicat faptul că decizia UEFA nu se aplică şi în România.

Luni, Comisia de Etică și Disciplină UEFA a anunțat suspendarea lui Sebastian Coltescu de la îndeplinirea oricărei funcții de arbitru până la sfârșitul sezonului 2020/21, adică până la 30 iunie 2021, fără a specifica dacă sancțiunea se aplică sau nu pe teritoriul României. Decizia a fost luată în urma incidentelor de la partida PSG – Istanbul Bașakșehir, din Liga Campionilor, disputată în decembrie 2020. În această seară, UEFA a confirmat oficial că suspendarea arbitrului român se aplică doar în competițiile UEFA. Astfel, Sebastian Colțescu va avea dreptul de a arbitra în competițiile interne. În același caz, asistentul Octavian Șovre a fost avertizat. Ambii arbitri români trebuie să participe la un program educațional până la data de 30 iunie 2021″, transmite FRF.

Arbitrul Sebastian Colţescu, acuzat că a proferat un termen rasist în timpul meciului din Liga Campionilor dintre Paris Saint-Germain şi Istanbul Başakşehir FK, pe motiv că s-aa dresat cu apelativul „ăla negru”, întrerupt pe 8 decembrie, a fost suspendat de UEFA până la finalul sezonului.

Sebastian Colţescu a decis să facă apel împotriva deciziei UEFA.