Breaking news

Françoise s-a înscris la Next Star pe facebook, tocmai din Franţa

În ediţia Next Star, difuzată în această seară, de la 20:30, la Antena 1, Dan Negru are plăcerea să le-o prezinte celor cinci juraţi, dar şi telespectatorilor pe micuţa Françoise.

FrancoiseCopil internaţional, Françoise s-a născut în Hong Kong, la 6 ani locuia deja în Venezuela, s-a mutat apoi la New York, iar acum locuieşte cu părinţii săi la Paris.

Acolo a aflat de Next Star şi s-a înscris la casting prin intermediul paginii de facebook a emisiunii, bucurându-se enorm când a aflat că a trecut mai departe şi că se poate prezenta în faţa juraţilor.

Părinţii săi nu au putut să o însoţească, astfel că emoţiile au fost cu atât mai mari pentru micuţa Françoise, care a izbucnit în lacrimi, înainte de a păşi pe scena Next Star.

Surpriza pe care Dan Negru i-a făcut-o, i-a readus micuţei zâmbetul pe buze. Despre ce este vorba, dar şi momentele talentaţilor prichindei Next Star vor putea fi urmărite în această seară, de la 20:30, la Antena 1.

>