Breaking news

Fotbalistul român, Cristinel Aurelian Cazacu a decedat în Italia, în urma unui meci

Tragedie în fotbalul italian, după ce jucătorul român Cristinel Aurelian Cazacu a murit la spital, la scurt timp după ce a jucat o partidă de fotbal în Italia.

Cristinel Aurelian Cazacu în vârstă de 32 de ani, a căzut pe teren la un meci dintre echipa sa, SC Citerna, şi Sansepolcro disputat sâmbătă în localitatea Monterchi.

Fotbalistul s-a prăbuşit pe teren cu 10 minute înainte de finalul partidei şi a cerut antrenorului să fie schimbat.

Pînă la finalul partidei, Cristinel Aurelian Cazacu a urmărit de pe margine, alături de câţiva colegi jocul, după care a mers la duș împreună cu aceștia.

Jucătorul a plecat cu colegii săi spre casă, s-a aşezat pe bancheta din spate a maşinii, iar la un moment dat şi-a pierdut cunoştinţa.

Deși a fost transportat imediat la spitalul din Citta di Castello, medicii nu au mai avut cum să îl salveze.

Cristinel Aurelian Cazacu era căsătorit și avea un copil de opt ani.

>