Breaking news

Florin Ristei a amețit după ce a cântat piesa lui Cezar, “It’s My Life”

Pe Florin Ristei l-a apucat amețeala la Te cunosc de undeva după ce a fost nevoit să cânte piesa “It’s My Life” cu care artistul Cezar Ouatu a câștigat în 2013, Selecția Națională Eurovision România.

florin ristei - cezar ouatuFlorin Ristei se transformă în Cezar Ouatu și amețește după ce interpretează piesa acestuia, “It’s My Life”, sâmbătă, 15 noiembrie, de la ora 20.30, la “Te cunosc de undeva!”.

„Aceeași senzație am avut-o și sezonul trecut, când am imitat-o pe Angela Gheorghiu. E o altă impostație cu care nu sunt obișnuit. Când ții o notă lungă ți se duce aerul și, când tragi următoarea gură de aer, “ecranul” ți se învârte și se face negru. De multe ori când am repetat piesa asta mi s-a făcut negru ecranul”, a declarat Florin Ristei.

Cu toate aceste inconveniente, prestația sa artistică a fost lăudată de însuți Cezar Ouatu, care va fi invitatul special al acestei gale. “Ristei a cântat fantastic!”, spune el.

Pentru prima dată, la “Te cunosc de undeva!”, Cezar Ouatu se va transforma simultan în două personaje ale căror glasuri sunt, la rândul lor, foarte greu de imitat: Diana Ross și Lionel Richie.

 “Te cunosc de undeva!” este una dintre puținele emisiuni în care chiar am rămas “oau!”, începând de la culise și până la a fi pe scenă. Am cântat în diferite opere, dar emoția pe care am avut-o aici a fost una foarte mare. Să întruchipez două personaje în același timp este o premieră și pentru mine”, a declarat Cezar.

Cum va reuși el să facă față acestei provocări, telespectatorii Antenei 1 vor afla sâmbătă, 15 noiembrie, de la ora 20.30, numai la “Te cunosc de undeva!”

ristei - cezar ouatu

>