Breaking news

Florin Mergea s-a calificat în premieră în sferturi la Roland Garros

Florin Mergea s-a calificat duminică, pentru prima dată în carieră, în sferturile de finală ale probei de dublu masculin de la Roland Garros, unde face pereche cu croatul Marin Draganja.

florin mergea - roland garros 2014Florin Mergea și Marin Draganja defilează în turneul de dublu masculin de la  Roland Garros.

În optimi, Mergea și Draganja s-au impus lejer, în două seturi în fața perechii formate din Feliciano Lopez/Juergen Melzer, cu scorul de 7-5, 6-3.

În primul set, perechea româno-croată a anulat adversarilor o minge de set la scorul de 5-4, după care au egalat la 5-5, au făcut brake și au câștigat setul cu 7-5.

Florin Mergea și Marin Draganja au debutat cu brake în setul doi și au închis setul și meciul tot cu un brake. Astfel că după doar o oră și zece minute de joc au câștigat partida și s-au calificat în premieră în sferturile de finală.

Aflat pentru a treia oară  în turneul de dublu masculin de la Roland Garros, Florin Mergea izbutește cea mai bună performanță din carieră, calificarea în sferturile de finală la un turneu de grand slam.

Marin Draganja se află pentru prima dată la Roland Garros, fiind al doilea turneu de Grand Slam la care participă în carieră.

Accederea în optimile de finală le asigură lui Florin Mergea și Marin Draganja un cec în valoare de 55.000 de euro și 360 de puncte ATP.

În sferturile de finală la dublu masculin, Florin Mergea și Marin Draganja vor juca cu perechea formată din Daniel Nestor și Nenad Zimonjic, care i-au eliminat în turul trei pe românul Horia Tecău și olandezul Jean-Julien Rojer.