Breaking news

Florin Cîțu și-a dat demisia din funcția de Președinte al Senatului României

Florin Cîţu a rămas și fără ultima funcție politică. După ce a pierdut sscaunul de prim ministru, Președinte PNL, azi a pierdut și funcția de Președinte al Senatului.

Florin Cîțu a fost forțat să demisioneze după ce grupul senatorilor PNL l-a informat că îi retrage sprijinul politic pentru această funcţie pe motiv că nu au fost de acord cu declarațiile privind măsurile guvernamentale.

„Preşedintele partidului şi secretarul general mi-au cerut demisia, mi s-a spus că mi s-a retras sprijinul partidului, este o funcţie politică, binenţeles că în aceste condiţii, nu am vrut să îi pun în situaţia penibilă să voteze unii dintre ei împotriva conducerii partidului şi am decis, am luat această decizie personal, repet, pentru a nu crea probleme Partidului Naţional Liberal. Binenţeles că acele măsuri vin de la PSD, asta este problema, dar sunt măsuri care eu consider că fac rău românilor, eu consider că PNL trebuie să stea aproape de antreprenori, de sectorul privat, iar măsurile care vin împotriva lor întotdeauna le-am considerat nocive”, a declarat Florin Cîțu.

Senatorul Cîțu spune  că nu va pleca și din PNL, ci își va continua cariera politică; Voi face mai departe politică, aceste sunt funcții pe care le primești în urma unor activități, nu sunt funcții pe care le primești pe viață. Eu nu sunt în politică pentru mine, sunt pentru români și atâta timp cât cineva încearcă să ia măsuri împotriva românilor eu mă voi opune. Niciodată nu voi demisiona din PNL, eu sunt liberal.

Funcţia de Preşedinte al Senatului va fi preluată interimar de vicepreşedintele Senatului Alina Gorghiu.