Breaking news

Florin Boboc, dublu campion RTP în doar 22 de zile

Florin Boboc a câştigat duminică, 22 august 2021, turneul RTP 1000 TENIS CUP 2021 după ce l-a învins în finală pe Laurenţiu Mihalcea. Este al doilea turneu câştigat de jucătorul din Piteşti, în doar 22 de zile. Florin Boboc devine astfel al doilea jucător, după Andrei Munteanu, care îşi trece în palmares, două turnee RTP 1000 în anul 2021.

Florin Boboc a cucerit turneul RTP 1000 TENIS CUP, după cinci meciuri câştigate în decurs de şapte ore.  În finală s-a impus în faţa lui Laurenţiu Mihalcea, scor 6-4, 6-1. Piteşteanu are în prezent, 10 victorii şi nicio înfrângere în anul 2021. Pentru că turneul RTP 1000 TENIS CUP 2021 nu a avut statut OPEN, Florin Boboc nu mai poate partiicpa în 2021 la alt turneu RTP 1000. Pentru această nouă reuşită de excepţie, Florin Boboc a fost recompensat de RTP cu un premiu în valoare de 300 lei, o sticlă de vin de la Crama Oprişor, trofeul campionului turneului personalizat de Leonte Cupe şi Trofee şi cutia cu 24 perechi de şosete oferită de Laboratorul de Şosete. Cele 1000 de puncte RTP câştigate azi, îl propulsează pe locul 10 RTP. Florin Boboc are în prezent, trei turnee RTP cucerite, unul în 2020 şi două în 2021.

Laurenţiu Mihalcea a avut parte de un debut fantastic în circuitul RTP.  A jucat prima sa finală RTP din carieră după o zi plină de tenis cu patru victorii şi o înfrângere. La festivitatea de premiere, Laurenţiu Mihalcea a declarat că Florin Bococ a fost cel mai puternic adversar pe care l-a întâlnit într-o competiţie de tenis pentru amatori şi că va mai revenit cu drag în circuitul RTP. 220 lei, o sticlă de vin de la Crama Oprişor, 700 puncte RTP şi trofeul finalistului, sunt recompensele pentru Laurenţiu Mihalcea din partea RTP. Laurenţiu Mihalcea se califică la RTP Finals, turneu introdus în premieră în calendarul RTP din anul 2021.


Patru jucători au debutat duminică la RTP în cadrul turneului RTP 1000 TENIS CUP 2021: Radu teofil, Laurenţiu Mihalcea, Marin Cucu şi Adrian Andrei Popa.