Breaking news

Festivalul ”Crizantema de Aur” 2023, transmis în direct de TVR 2 şi TVR Craiova

Eveniment de tradiţie al lunii octombrie, Festivalul Național de creație și interpretare a romanței „Crizantema de Aur” se va transmite în direct la Televiziunea Română. Coproducător al evenimentului, TVR 2 şi TVR Craiova invită publicul melorman să urmărească în direct, între 19 şi 21 octombrie, Festivalului Național de Interpretare și Creație a Romanței „Crizantema de aur” 2023. Concertele din istoricul oraş Târgoviște, supranumit „Cetatea Romanței”, vor începe de la ora 18:10.

Joi, vineri şi sâmbătă, iubitorii genului se vor bucura de muzică de calitate şi multă emoţie la cea de-a 56-a ediție a Concursurilor de Interpretare și de Creație, dar şi de recitaluri ale unor mari artişi din ţară şi din diaspora sau medalioane omagiale ale unor compozitori celebri.

Considerat cel mai longeviv festival muzical din România, manifestare organizată neîntrerupt din 1968, Festivalul „Crizantema de Aur” se va desfășura sub patronajul de onoare al Comisiei Naționale a României pentru UNESCO și va celebra „Romanțele dorului”. Direcţia artistică este semnată de Alina Mavrodin Vasiliu. Producător TVR – Luiza Cravasile.

Concursurile de Interpretare și de Creație vor reuni în „Cetatea Romanței” interpreți și compozitori valoroși din toate zonele istorice ale țării, dar și din diaspora, dornici să îşi adauge în palmares Trofeul „Crizantema de aur”.

Actorii Alexandra Velniciuc, Miruna Ionescu şi Silviu Biriş vor prezenta evenimentul, alături de inegalabilul Octavian Ursulescu, prezentator al cărui nume se asociază cu istoria „Crizantemei de Aur”.

Din program:

Medalion omagial Ciprian Porumbescu – Microrecitaluri: Geanina Meragiu (vioară) și Claudia Codreanu (mezzosoprană);
Medalion omagial Sabin Păutza, cu participarea compozitorului.
Microrecitaluri: Ana Maria Donose (Premiul I 2019); Elena Dincă Velica (Trofeu 2011) ;
Microrecitaluri „Tinerețea Romanței”: Zorina Bălan, Camelia Florescu, Diana Văluță (Republica Moldova), Carolina Jitaru (Ucraina), Nicoleta Vasile, Cristina Beldean Moșuțan, Georgeta Plută, Ciprian Cucu, Andrei Cocîrlea, Elena Dragomir, Petruț Dorobanțu, Mădălin Băldău;
Microrecitaluri „Seniori ai romanței”: Daniela Vlădescu, Gina Pătrașcu (Germania), Margareta Ivănuș (Republica Moldova), Alexandru Pugna, Aurel Niamțu, Domnica Dologa, Domnica Sorescu Voicu.
Concertul extraordinar „Romanțele dorului” va fi susținut de mari artiști din România și diaspora, laureați ai Concursului de Interpretare, dar și invitați speciali: în prima parte vor urca pe scenă Marieta Bratu (Franța), Alina Mavrodin Vasiliu și Paul Surugiu, iar în cea de-a doua parte Giorgio Martin (Germania) și Anca Bold Martin (Qatar), Silvia Goncear (Republica Moldova), Alexandru Chiriac, Alina Huțu, Marius Bălan.

„Alătur romanța celor care cred în poezie și frumos, celor care știu să asculte. Romanța este muzica sufletului, este forma prin care poezia prinde glas și muzica dă sens deplin simplității. Romanța  este cu adevărat un fenomen de spus mai departe, pentru că, iată, într-o lume a modernismului și a înlăturării aproape complete a muzicalității din peisaj, romanța răzbate, adună oameni, mișcă lucruri și naște patimi, iubiri și multă sensibilitate, nu doar prin creațiile de odinioară, dar și prin cele noi, atât de speciale și pline de emoție.
Festivalul „Crizantema de aur” de la Târgoviște este o sărbătoare culturală națională, care are ecouri de mult timp, care promovează arta adevărată, în numeroase forme și care duce la un alt nivel percepția publicului despre genul acesta atât de vitregit în prezent.

Romanța adună împreună suflete, unește simțiri și reușește să țină vie o flacără a culturii noastre autohtone. Ar trebui să dăm mai mare însemnătate acestui gen, să-l căutăm și să-l redescoperim. O felicit pe Alina Mavrodin pentru stoicismul de care face mereu dovadă, pentru perseverență, pregătire, inteligență, șarm și pentru faptul că fără ea, la modul real, romanța românească ar fi într-un con de umbră. Nu uitați, dragii mei, ascultați poezia romanței și simplitatea unor sentimente puse pe note muzicale. Romanța ne unește!
Sunt onorat că sunt în juriu, la secțiunea interpretare, că ofer în dar un tablou pentru câștigător, prin proiectul meu “ART BY FUEGO” și cânt în recital în seara de sâmbătă!”, a spus Paul Surugiu-Fuego, gazda emisiunii „Drag de România mea!”, de la TVR 2.

Festivalul Naţional de Romanţe „Crizantema de Aur” va fi transmis integral, în direct, pe postul TVR 2 şi la TVR Craiova în perioada 19-21 octombrie, începând cu ora 18.10.