FCSB a debutat cu victorie în noul sezon al Superligii. 2-0 cu FC Argeș în Ghencea

FCSB a început cu dreptul noul sezon al Superligii de fotbal, după ce a învins-o pe FC Argeș cu scorul de 2-0 (2-0), vineri seara, pe Stadionul Steaua din București, în partida din etapa inaugurală.

Bucureștenii au deschis scorul în minutul 19, când Daniel Bîrligea a reluat cu capul din șapte metri, după o lovitură liberă executată de Octavian Popescu.

Scorul final a fost stabilit în prelungirile primei reprize. În minutul 45+4, Florin Tănase a transformat o lovitură de la 11 metri, acordată după ce Dorinel Oancea l-a faultat în careu pe Octavian Popescu.

Prin golul înscris împotriva lui FC Argeș, Florin Tănase a ajuns la 118 reușite în primul eșalon al fotbalului românesc, dintre care 47 din penalty, fiind jucătorul activ cu cele mai multe goluri marcate în Superligă, potrivit statisticilor LPF.

FC Argeș nu a reușit să revină în joc, iar FCSB și-a trecut în cont primele trei puncte ale sezonului.

FCSB – FC Argeș 2-0 (2-0)

Au marcat: Daniel Bîrligea (19), Florin Tănase (45+4 – penalty)

Arbitru: Marian Barbu (Făgăraș)
Arbitri asistenți: Imre Laszlo Bucsi (Sfântu Gheorghe), George Bogdan Duță (Bacău)
Al patrulea oficial: Constantin Alin Olaru (Râmnicu Vâlcea)
VAR: Adrian Sorin Costreie (Voluntari)
AVAR: Stelian-Constantin Slabu (Brașov)