Breaking news

Fără să vrea, șeful DNA, ”recunoaște„ frauda de la Paris

Șeful DNA, Daniel Morar spune că în 3 ore nu pot vota 400 de oameni, în timp ce la Paris au votat 811.

Procurorul șef al DNA, îi bagă mortul în casă lui Băsescu. Daniel Morar a declarat duminică seară la realitatea TV că în trei ore este praxctic imposibil ca 400 de persoane să voteze, așa cum au constatat procurorii la referendumul din 29 iulie 2012.

„Bun, procurorii au nişte metode de investigaţii şi primul este observaţia, când s-a putut vedea, de pildă, că într-o secţie rurală cu 1.000 de votanţi, 400 au votat în ultimele trei ore, între 8:00 şi 11:00Au fost secţii rurale în care au votat 600 de persoane afirmativ, conform evidenţelor, între 8:00 şi 11:00, adică au votat 40% dintre votanţi în trei ore, faţă de 60%, în 11 ore. Era o chestiune, haideţi să spunem şi de imposibilitate fizică, dacă socotim că trei ore are, cât are, aproape 180 de minute”, a declarat Daniel Morar la Realitatea TV.

Declarația lui Morar aruncă în aer toate explicațiile d epănă acum ale oficialităților cu privire la votul record de la Amabsada României din Paris în anul 2009 la alegerile prezidențiale.

Pe 6 decembrie 2009, la Ambasada României la Paris, pe parcursul a 14 ore, au votat 3.785 de alegători. Asta însemnă, 270 pe oră, sau, 811 alegători în 3 ore.

Deci dacă în 3 ore nu pot vota fizic 400 de români la referendum, cum poate explica Morar faptul că în 2009, la Paris, în trei ore au votat 811 oameni, adică dublu.

Astfel că apare un șir lung de întrebări și anume: unde erau Morar, Koveși și toată amata de procuroriîn anul 2009 când se producea recordul mondial în materie de vot pe minut?

Cum se face că într-un minut nu pot vota două persoane, dar la Paris s-a putut ca la fiecare 15 secunde să voteze o persoană?
Repere:

–          6 decembrie 2009 – Ambasada României din Paris: 3.785 de votanţi în 14 ore;

–          29 iulie 2012 – O secţie rurală din România: 1.000 de votanţi în 16 ore;

–          Ambasada României din Paris: 811 votanţi în 3 ore, adică 270 pe oră

–         Sectie rurală din România: 400 voturi în 3 ore, adică 133 pe oră,