Breaking news

Explozie devastatoare la Rafinăria Petromidia din Năvodari. A fost declanșat planul roșu de intervenție

O explozie puternică s-a produs luni, în jurul orei 18,20 la Rafinăria Petromidia din Năvodari. Primele informații indică faptul că cel puțin cinci persoane au fost rănite în urma exploziei. Fumul gros se poate observa de pe plajă.

explozie rafinarie petromidia navodariExplozia s-a produs pe platforma rafinăriei Petromidia din Năvodari la o instalație din incinta rafinăriei, la o stație de producere a benzinei.

Raed Arafat a declarat că au explodat două rezervoare de azot, urmate de incendiu. Focul încă nu a fost lichidat de pompierii care au ajuns în incinta rafinăriei.

Cel puțin cinci persoane au fost grav rănite în urma exploziei, suferind arsuri pe corp și față.

Echipajele ISU Dobrogea au trimis echipaje de intervenție. Din cauza exploziei, Prefectul de Constanța a declanșat planul roșu de intervenție.

Purtătorul de cuvânt al SAJ Constanța, Claudia Tatarici, a transmis la ora 21,00 că în urma triajului realizat la spital au fost evaluați șase pacienți, fiind vorba de cei patru muncitori care au suferit arsuri grave pe corp, precum și de alți doi bărbați intoxicați cu fum.

Inițial, SAJ Constanța anunțase că un singur muncitor a suferit o intoxicație cu fum, fiind preluat de ambulanță și transportat la spital.

Cei patru bărbați cu arsuri grave vor fi transferați la spitale din București. Potrivit Ministerului Sănătății, doi răniți vor ajunge la Spitalul Bagdasar-Arseni, iar alți doi la Spitalul de Arși.

Instalația de distilare în vid de pe platforma Petromidia, care a fost afectată de un incident luni după-amiază în jurul orei 18,00, a fost oprită, iar în acest moment orice pericol a fost îndepărtat, au precizat reprezentanții Rompetrol Rafinare, într-o informare transmisă AGERPRES.

Potrivit acestora, la nivelul companiei s-a constituit o echipă formată din specialiști și a fost demarată o anchetă oficială pentru determinarea cauzelor care au dus la acest incident.

„În cursul acestei zile, în jurul orei 18:00, pe platforma Petromidia a avut loc un incident în zona instalației de distilare în vid. În acest moment, incendiul a fost neutralizat, iar zona incidentului a fost pusă în siguranță. La nivelul companiei s-a constituit o echipă formată din specialiști și a fost demarată o anchetă oficială pentru determinarea cauzelor care au dus la acest incident. În acest moment, orice pericol a fost îndepărtat. Instalația afectată este oprită, activitatea rafinăriei fiind redusă. Reprezentanții Rompetrol Rafinare au luat toate măsurile necesare alături de autoritățile responsabile pentru operarea în siguranță a rafinăriei” precizează SAJ Constanța.

În urma incidentului de pe platforma Petromidia, Agenția Națională pentru Protecția Mediului a trimis la Năvodari un laborator mobil pentru monitorizarea calității aerului.

”Unităţile teritoriale ale MMAP, respectiv APM Constanţa şi GNM – Comisariatul Judeţean Constanţa, s-au deplasat imediat la locul producerii exploziei, atât cu personal specializat cât şi cu autolaboratorul din dotarea APM Constanţa. Au fost prelevate probe pentru a determina gradul de afectare al factorilor de mediu realizându-se analize în mod special pentru indicatorul Compusi organici volatili (COV). Agenția pentru Protecția Mediului Constanța făcut determinări de compuși organici volatili totali. Concentrațiile măsurate au fost mai mari decât cele în situații normale, nefiind însă depășite limitele admise. Astfel, in urma determinărilor imediate, nu a fost constatat un risc pentru sănătatea populației din zonă. APM Constanţa va monitoriza în continuare calitatea aerului din apropierea deflagrației. La această oră se continuă determinarile de compuşi organici de-a lungul limitei amplasamentului, în prezenţa reprezentanţilor GNM. Valorile detectate sunt în scădere şi nu mai este fum”, se arată în comunicatul de presă al Ministerului Mediului, remis exclsuivNEWS.ro.

Administraţia Naţională de Meteorologie estimează că, în urmatoarele ore, circulaţia aerului va fi, în zona accidentului, predominant dinspre nord spre sud-vest, apoi, până mâine după-amiaza înspre sud-est, deasupra mării.

Instalația de distilare în vid de pe platforma Petromidia, care a fost afectată de un incident luni după-amiază în jurul orei 18:00, a fost oprită, iar în acest moment orice pericol a fost îndepărtat, precizează reprezentanții Rompetrol Rafinare