Breaking news

Enel a obţinut Ratingul “AAA” de la MSCI ESG RESEARCH, cele mai mari companii de rating de sustenabilitate

loading...

ENEL OBȚINE RATINGUL „AAA” DE LA MSCI ESG RESEARCH, UNA DINTRE PRINCIPALELE AGENȚII DE RATING DE SUSTENABILITATE.

  • Enel se află între primele zece companii de utilități incluse

Enel SpA a primit pentru prima dată ratingul „AAA”, în creștere de la „AA” în 2018, din partea MSCI ESG Research Ltd., unul dintre cei mai importanți furnizori de cercetare de date care analizează performanțele companiilor în funcție de protecția mediului, cauze sociale și guvernanță (Environmental, Social and Governance – ESG). Concret, Enel se află printre primele zece companii de utilitățile incluse în acest indice.

Francesco Starace, CEO și Director General al Enel, a declarat: „Actualizarea ratingului Enel de către MSCI este cel mai important moment din 2019 pentru companie în ceea ce privește activitatea noastră continuă de îmbunătățire a ratingurilor ESG. Aceasta reprezintă punctul culminant al unui an plin de satisfacții ca urmare a angajamentului nostru pentru sustenabilitate, care validează strategia noastră de a considera sustenabilitatea un factor-cheie pentru crearea de valoare pentru Grup. Concret, în 2019 am lansat prima obligațiune asociată Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD) din lume, care leagă țintele de sustenabilitate cu randamentele financiare și am fost din nou confirmați de către principalii indici mondiali de sustenabilitate. Din nou, în 2019, am fost singura companie globală de utilități și singura companie italiană care s-a alăturat Alianței Investitori Globali pentru Dezvoltare Durabilă (GISD) a Națiunilor Unite, în urma unui apel al secretarului general al ONU António Guterres către 30 de lideri influenți din mediul global de business, cu scopul de a coopera în următorii doi ani în domeniul finanțării Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD)”.

Ratingul maxim obținut de Enel din partea MSCI se datorează în principal creșterii sale în sectorul regenerabilelor, care a făcut ca Grupul să devină cel mai mare jucător privat la nivel global din domeniul energiei regenerabile, cu aproximativ 46 GW de capacitate gestionată la nivel mondial, precum și datorită angajamentului recent al companiei de a reduce cu 70% emisiile directe de gaze cu efect de seră până în 2030, luând anul 2017 ca termen de comparație, urmând să atingă aproximativ 125 g/kWh, așa cum este certificat de inițiativa Obiectivelor Science Based (SBTi).

Evaluarea celorlalte companii ale grupului Enel este următoarea:

  • Endesa: „AA”, rămâne la fel ca în 2018;
  • Enel Américas: „A”, în creștere de la „BBB” în 2018;
  • Enel Chile: „A”, în creștere de la „BBB” în 2018.

Importanța Enel pentru sustenabilitatea globală este recunoscută și prin prezența sa în cadrul mai multor indici de sustenabilitate consacrați, precum Dow Jones Sustainability Indices, FTSE4Good Index, indicatorii Euronext VIGEO-EIRIS, indicii STOXX Global ESG Leaders, ratingul OEKOM „Prime”, indicii ECPI și indicii Thomson Reuters / S-Network ESG Best Practices.

Enel atrage din ce în ce mai mult atenția Investitorilor Responsabili Social (SRI), a căror pondere în acționariatul companiei este în continuă creștere, reprezentând aproximativ 10,5% din capitalul social al Grupului în 2019, în creștere cu 78% față de 2014. Acest avans reflectă creșterea importanței pe care piețele financiare o acordă elementelor non-financiare în crearea de valoare sustenabilă pe termen lung.

loading...

Cmentariile sunt închise