Breaking news

Elisabeta Lipă a prezentat canotorii calificaţi la Olimpiada de la Tokyo

Cele 7 echipaje calificate la JO Tokyo 2020, precum și lotul de tineret ce a obținut 12 medalii la Campionatele Europene U23 de la Ioannina, Grecia, dintre care nouă de aur, au fost prezentate de Federația Română de Canotaj în cadrul unei conferințe de presă desfășurată la CSN Snagov – Baza Nouă.

La eveniment au luat cuvântul Elisabeta Lipă, Președintele Federației Române de Canotaj, alături de ministrul Tineretului şi Sportului, Bogdan Matei, şi de preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu.

“La ultimele ediții ale Jocurilor Olimpice, România califica echipaje în 3-4 probe, iar unii sportivi dublau, adică concurau în două probe. Nici nu se punea atunci probema de medalii la băieți. Anul acesta avem 7 echipaje calificate la Jocurile Olimpice Tokyo 2020, iar băieții sunt pentru prima dată la egalitate cu fetele. Ca țară suntem pe locul șase în lume ca și număr de echipaje calificate la JO, rezultat obținut la Campionatul Mondial de la Linz, o competiție extrem de dificilă pentru că toată lumea și-a dorit să obțină pașaportul pentru Tokyo. Sportivii noștri au concurat la cel mai înalt nivel. Am văzut dorință, determinare, hotărâre și sunt foarte mândră de ei”, a declarat Elisabeta Lipa, Președintele Federației Române de Canotaj.

Elisabeta Lipă a explicat obiectivul principal al Federației la competiția internațională.

“Așa cum am mai spus, obiectivul nostru a fost să calificăm în acest an bărcile mici. Bărcile de opt plus cârmaci își vor juca calificarea anul viitor la Regata de la Lucerna. Vom alcătui cea mai bună echipă pentru această barcă și sunt convinsă că ne vom bate pentru podiumul olimpic la Tokyo”, a adăugat Elisabeta Lipă.

Cu prilejul acestei conferințe de presă, Elisabeta Lipă a făcut apel public la ministrul Tineretului și Sportului pentru o susținere financiară suplimentară, necesară achiziționării de bărci noi pentru ca sportivii să se poată antrena la Snagov, în timp ce bărcile similare vor trebui trimise la Tokyo cu trei luni înainte de Jocurile Olimpice.

“Știți foarte bine că Olimpiada de la Tokyo nu se compară cu campionatul de Linz, unde te poți duce cu bărcile în remorcă și să participi imediat la concurs. Bărcile pentru JO Tokyo 2020 vor pleca cu trei luni înainte de startul competiției. O garnitură de bărci va trebui să plece acolo și alta identică să fie acasă. Copiii aceștia au nevoie de bărci noi cu care să se antreneze aici, la Snagov. În două săptămâni ei vor începe pregătirile și este bine să începem să discutăm serios despre aceste achiziții cât mai din timp. Știm cât de lent se mișcă lucrurile când vine vorba de achiziții”, a adăugat Elisabeta Lipă.

Necesitatea unor investiții continue în sportul românesc a fost confirmată în discursul său și de Bogdan Matei, ministrul Tineretului și Sportului.

“Este important să investim în sportul românesc. Doar astfel vor apărea rezultatele. Anul acesta am investit cu prioritate în Compexul Sportiv Snagov pentru că ne interesează să oferim cele mai bune condiții bune sportivilor. Vreau să vă felicit pentru tot ce faceți. În calitatea mea de român vreau să vă spun că sunt tare mândru de dumneavoastră și vă mulțumesc din suflet pentru tot ceea ce faceți pentru România. Felicitări!”, a declarat Bogdan Matei.

Totodată, ministrul Tineretului și Sportului a adresat Adelei Alexe, Directorul CSN Snagov, rugămintea de a depune în scurt timp toată documentația necesară pentru achiziționarea bărcilor necesare.

La rândul său, Mihai Covaliu, Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, a adresat felicitările sale sportivilor calificați la JO Tokyo 2020.

“Astfel de rezultate nu se pot îndeplini decât cu o echipă competentă, cu o strategie bine pusă la punct, cu oameni profesioniști pe pozițiile pe care ei sunt puși și faptul că ați reușit să vă întoarceți de la aceste Campionate Mondiale cu șapte echipaje calificate la Jocurile Olimpice înseamnă că sunteți în grafic, că strategia a fost bună, că ați mizat pe tineri pentru a completa toate echipajele cu seniori. Această strategie este făcută pe două cicluri olimpice, de aceea este atât de importantă continuitatea în susținerea sportivilor, începând cu momentul în care intră la juniori și apoi când fac pasul spre lotul olimpic, de seniori”, a declarat Mihai Covaliu.

În cadrul conferinței de presă a luat cuvântul și antrenorul coordonator al echipei României, italianul Antonio Colamonici.

“Sunt aici ca să felicit echipa. Pentru mine rezultatul nu sunt cursele de la Linz, ci marea schimbare pe care acești copii au reușit să o facă în ultimii ani. Am venit în România cu o idee clară și fixă: de a câștiga medalii la Tokyo, dar m-am regăsit în ceva și mai măreț. M-am regăsit într-o schimare de generații incredibilă pentru că acești sportivi sunt noua Românie. O Românie tânără, puternică, care privește înainte și îndrăznește să viseze. Eu și toți antrenorii nu am făcut nimic altceva decât să ne adaptăm lor. Ei sunt viitorul canotajului românesc, iar Tokyo nu este un punct de sosire, ci doar unul de plecare”, a declarat Colamonici.

România a participat la Mondialele de la Linz cu 11 echipaje și 41 de sportivi. Din totalul acestora, șapte echipaje vor concura la Jocurile Olimpice Tokyo 2020.

Calificarea la JO Tokyo 2020 au obținut-o și echipajul feminin dublu vâsle categorie ușoară (LW2x), format din Ionela-Livia Cozmiuc și Gianina-Elena Beleagă, echipajul masculin dublu rame (M2-) format din Marius-Vasile Cozmiuc și Ciprian Tudosă, dar și echipajul feminin de dublu rame (W2-), format din Cristina-Georgiana Popescu și Amalia Bereș.

Merge la Tokyo și echipajul masculin de dublu vâsle (M2x), format din Ioan Prundeanu și Marian-Florian Enache, dar și echipajul feminin de patru rame (W4-) format din Viviana Iuliana Bejinariu, Ioana Vrînceanu, Mădălina Bereș și Denisa Tilvescu.

>