Breaking news

Ei sunt cei trei ”terori” aleși ”La Mustață” de Trofin

Zory, Bogdan și Valentin sunt cei trei „terori” ai emisiunii ”La Mustață”, difuzată de luni până joi de la ora 21.10 pe TVR 2.

”Terorii” lui Trofin au ajuns să formeze trio-ul de senzație din cadrul emisiunii tv, în urma unui casting. Zory a aflat de casting de la Valentin. Împreună au mers la casting, însă pentru că cerința era să formeze un trio, l-au cooptat în echipă și pe Bogdan.

Am auzit de casting de la Vali. Bogdan nu a mers de prima dată cu noi la preselecție. La casting ni s-a spus că ar trebui să fim un trio. Așa că i-am zis lui Vali de Bogdan: crezi că am fi bine noi trei în proiectul ăsta. Și Vali a zis da, hai să încercăm. Și uite că am fost apreciați pentru acest trio”, spune Zory.

Cei trei se cunosc de cinci ani de zile, fiind colegi de facultate la clasa aceluiași profesor.

Ne știm din anul I de facultate. Am avut cinci ani petrecuți împreună, în același an, la același profesor, timp în care am avut proiecte comune”, a declarat Valentin.

Textele din emisiune le fac împreună cu Trofin, în funcție de ce invitați sunt în emisiune.

Prima parte a emisiunii este pregătită de noi trei și Trofin. Constituim momentele împreună în funcție de invitați. E o muncă în echipă, e o muncă hazlie. Ne ajută faptul că am fost colegi, că suntem prieteni foarte buni și că ne cunoaștem. Că am jucat foarte mult timp împreună și că știm cum să ne gâdilăm să zic așa, ca să putem să improvizăm”, povestește Bogdan.

Valentin spune că, de când a început colaborarea cu emisiunea ”La Mustață” de la TVR 2, a devenit o vedetă în cartierul său.

De când colaborez cu emisiunea, din partea prietenilor și a familiei primesc încurajări și felicitări. În alte privințe nu s-a prea schimbat viața mea. Sunt vedetă în cartierul meu, toată lumea mă știe, toată lumea mă salută, îmi zâmbește” mai spune Valentin.

Și Bogdan spune că de când a început să apară în emisiune a devenit vedeta familiei și a cartierului, că oamenii îl recunosc pe stradă, lucru care îi dă o stare de discomfort, pentru că nu știe ce să le spună.

De când lucrez  la emisiune viața mea s-a schimbat în bine. Am devenit vedeta familiei, a cartierului. Însă mă simt inconfortabil când cineva mă recunoaște pe stradă pentru că nu știu ce să le spun. Îmi place că mă recunosc, dar mă simt inconfortabil”, mărturisește Bogdan.

Când vine vorba de ales între teatru, televiziune și film, lucrurile stau un pic diferit. Valentin își dorește să facă film atât în țară dar și în străinătate însă nu ar zice nu ocaziei de a-și petrece toată viața în TVR.

Visul meu este să fac film. În România ar fi cel mai accesibil, însă mi-aș dori să fac film afară. Dacă mi s-ar oferi șansa să stau toată viața în TVR, nu cred că aș refuza. A început să îmi placă emisiunea într-un mod în care nu mă așteptam”, spune Valentin.

Bogdan spune că îi e greu să aleagă între teatru, film și televiziue și că face câte puțin din toate.

Nu pot spune ce iubesc mai mult. Întodeauna mi-a plăcut să încerc cât mai multe lucruri. Îmi doresc să fac ceea ce îmi place. Îmi aduc amite de prima emisiune la TVR 2. Nu am avut emoții atât de mari nici la admitere”, concluzionează Bogdan.

Zory este hotărât să facă în viitorul apropiat cât mai mult teatru, însă ține aproape și de fenomentul numit televiziune.

Sunt două chestii total diferite. Când am început să fac televiziune mi-am dat seama că nu știu nimic despre această meserie. Practic este o meserie. Nu pot să spun că mă simt mai bine acolo sau mai puțin bine în partea cealaltă. Eu m-am antrenat cinci ani pentru teatru și normal că tind să vreau să fac mai mult teatru în viață de acum încolo. Dar nu pot să spun că îmi displace televiziunea”, povesteșt Zory.

Cât despre faptul că el este ”terorul” cu barbă, Zory spune că aceasta îl ajută în mai multe roluri pe care le joacă la cele trei teatre cu care colaborează în prezent.

Îmi place să port barbă pentru că mă ajută pentru spectacolele pe care le joc la teatru. Adică mă ajută să fiu mai matur în rolurile pe care le joc. Am spectacole la Teatrul Metropolis,  la Teatrul Mic și la ArCuB. La Metropolis joc rolul unui doctor, la ArCuB joc rolul unui marchiz, iar la Teatrul Mic joc rolulul unui elf în piesa Visul unei nopți de vară”, ne lămurește Zory.

Dacă vreți să îi vedeți în câmpul muncii, îi puteți urmări în fiecare seară de luni până joi la TVR 2, unde sunt sarea și piperul care dau un gust aparte show-ului tv ”La Mustață”.

Foto: Ştefan Stoica