Breaking news

Eduard Hellvig a câștigat procesul cu ANI. Înalta Curte l-a achitat pe liberal

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis miercuri, printr-o sentință defintivă și irevocabilă, faptul că Eduard Hellvig nu s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada în care a fost ministru.

eduard hellvigÎnalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis astăzi recursul prin care europarlamentarul PNL a contestat decizia Curții de Apel București – instanță care, la 1 aprilie 2014, respinsese ca neîntemeiată acțiunea prin care Eduard Hellvig contesta raportul de evaluare al ANI. În noiembrie 2012, Eduard Hellvig, ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, a fost declarat în stare de incompatibilitate de către Agenţia Naţională de Integritate.

În urma evaluărilor demarate de ANI la data de 10 octombrie 2012, s-a constatat faptul că Eduard Raul Hellvig s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 7 mai – 31 octombrie 2012, întrucât a exercitat, simultan, atât funcţia de Ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, cât şi funcţia de director în cadrul SC Sintezis Birotica SRL.

 

 

Europarlamentarul Eduard Hellvig, vicepreşedinte PNL, a declarat că sentința de azi a Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie, care a respins acuzațiile de incompatibilitate formulate de Agenția Națională de Integritate la adresa sa, reprezintă un moment al adevărului, care reflectă faptul că a respectat legea în perioada în care a deținut funcția de ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului.

 

Mă bucur că instanța supremă a confirmat că nu m-am aflat în stare de incompatibilitate şi că nu am avut nicio intenție de a încălca legislația. Consider că este deznodământul just al unui proces dificil, în care mi-am pledat constant nevinovăția”, a apreciat Eduard Hellvig.

 

Azi, Înalta Curte a stabilit că: Modifică sentinţa atacată, în sensul că admite acţiunea formulată de reclamantul Hellvig Eduard Raul, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate. (…) Obligă autoritatea pârâtă să retragă de pe website-ul propriu comunicatul de presă din data de 9 noiembrie 2012 şi să publice prezenta hotărâre judecătorească de anulare a raportului de evaluare.

Prima instanţă sesizată, Curtea de Apel Bucuresşti (CAB), a respins în 2 aprilie 2013, ca neîntemeiată, contestaţia lui Eduard Hellvig privind raportul de evaluare al ANI.

În noiembrie 2012, Eduard Hellvig, la acea dată ministru al Dezvoltării Regionale şi Tursimului, declara că acuzaţiile care i se aduc de către ANI sunt „o mizerie”, că motivul atacurilor la adresa sa este legat de funcţia pe care o deţine în PNL şi de faptul că se doreşte ca USL să piardă parlamentarele din 2012 şi prezidenţialele din 2014.

Eduard Hellvig a fost ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, în primul Cabinet Ponta, din 7 mai până în 19 decembrie 2012.

>