Breaking news

Drumul spre succes. Vrei o carieră în industria auto?

Când inventatorul german Karl Benz a construit primul automobil modern, la 1886, nu se gândea că 130 de ani mai târziu în lume vor exista peste 1,2 miliarde de mașini, iar industria auto va influența chiar și politicile externe ale marilor puteri.

sexy-driverTrimis la școală cu eforturi considerabile din partea mamei sale, Benz a devenit inginer și a transformat pasiunea pentru motoare într-o afacere. Succesul i l-a adus o idee din tinerețe: își dorea să creeze „trăsura fără cai”. Nu a renunțat niciodată la acest gând, iar la 42 de ani l-a transpus în realitate. Colaborând cu diferite fabrici, Benz a vândut sute de automobile și a devenit cunoscut pe toate continentele lumii.

Pentru a face posibilă împlinirea profesională, unul dintre secrete este entuziasmul. Vocea interioară te îndrumă permanent spre o carieră construită cu pasiune. Astfel, munca întreprinsă îți asigură stabilitatea financiară și îți oferă satisfacție sufletească.

Ideea lui Benz a fost preluată de intreprinzători din Europa și din Statele Unite, iar la începutul secolului XX a apărut noua industrie a automobilelor. Sclipirea sa de geniu s-a produs la momentul potrivit, dar a fost nevoie de răbdare și determinare ca acea idee să prindă viață. În final, încrederea de sine și stăruința l-au ajutat să revoluționeze domeniul transporturilor.

Drumul spre succes te condiționează să-ți onorezi menirea de creator și să atribui un scop existenței tale. Oamenii care au multe realizări încep cu un plan de viață și își coordonează acțiunile în funcție de acesta. Chiar dacă planul inițial cuprinde o perioadă de numai câțiva ani, restul detaliilor vor fi stabilite pe parcurs. Nu este necesar să știi de la bun început cum se va întâmpla totul, important este să-ți stabilești obiectivele și să acționezi pentru a le atinge.

Astăzi, oamenii pasionați de industria automobilelor au nenumărate oportunități de afaceri. Cu cât țintești mai sus, cu atât ai mai multe șanse să construiești o carieră sau o afacere impresionantă. Celebrul speaker motivațional Les Brown spune astfel: „Țintește spre Lună. Chiar daca nu reușești, vei ajunge printre stele.”

După ani de zile în care lucrezi ca simplu executant, ca actor care face figurație în visul măreț al unui alt om (care a avut curajul să devină întreprinzător înaintea celorlalți), poți face un pas important și poți decide să construiești propria afacere. Vei fi avantajat de faptul că ai acumulat experiența necesară unui bun început și de faptul că îți cunoști domeniul de activitate suficient de bine. Drumul ales îți va cere multă muncă, dar în final vei fi răsplătit pentru eforturile depuse.

Viața nu este niciodată simplă, însă mai devreme sau mai târziu oamenii care au curaj și voință ajung la succes. Cel mai plăcut sentiment este acela pe care îl ai când privești în urmă și ești recunoscător pentru alegerile făcute de-a lungul timpului, chiar dacă nu ți-a fost totdeauna ușor să urmezi planul stabilit. Alege acum calea spre succes și împlinire! Pasiunea ta poate deveni o afacere!

Ramurile colaterale cele mai profitabile ale industriei auto cuprind, printre altele:

  • afacerile dealerilor auto și ale importatorilor de piese de schimb;
  • spălătoriile, vopsitoriile și service-urile auto;
  • închirierea de mașini și transportul public;
  • stațiile locale de radio pentru monitorizarea traficului;
  • remorcarea și asistența rutieră;
  • construcția și administrarea de parcări;
  • afacerile de supraveghere și asigurare computerizată a mașinilor;
  • școlile de conducatori auto;
  • consilierea pentru cumpărătorii de autoturisme.

Trebuie menționat că pentru o parte dintre aceste activități, se pot solicita inclusiv finanțări guvernamentale sau europene.

Marius Ray,

Consilier pentru dezvoltare personală

Click aici pentru a accesa pagina de Facebook a lui Marius Ray.

>