Breaking news

Dorina Chiriac găteşte în bucătăria lui Mircea Dinescu la Politică şi delicateţuri

loading...

Actriţa Dorina Chiriac este invitata de duminica aceasta la „Politică şi delicateţuri”. Emisiunea poate fi văzută pe 24 noiembrie, de la ora 15.00, la TVR 1 HD şi TVR+.

„Întotdeauna am fost fascinat de prezenţa ei delicată, strecurându-se printre oameni, dar emanând o forţă care nu ştii de unde îi vine.” Acestea sunt cuvintele cu care Mircea Dinescu îşi descrie invitata de duminică la Politică şi delicateţuri. Actriţa Dorina Chiriac, pentru care poetul are o afinitate specială, este cea care îi calcă pragul pentru această ediţie a emisiunii. Politică şi delicateţuri poate fi văzută pe 24 noiembrie de la ora 15.00, la TVR 1 HD şi online, pe TVR+.

Se mănâncă peşte la sfârşit de săptămână, astfel că Mircea Dinescu îi găteşte invitatei sale macrou la cuptor, după o metodă pe care a aflat-o în Delta Dunării, de la oamenii locului. Dorina, care se simte în bucătărie ca peştele în apă, îi dă o mână de ajutor. „Nu sunt o gospodină, deloc. Sunt o artistă în bucătărie, îmi place, iubesc asta, e un alt tip de a exprima iubire pentru cineva. Cred că mâncarea înseamnă împreună, înseamnă familie, înseamnă alături, e un sentiment de bine”, spune ea.

După ce macroul e gata, Dinescu îl stropeşte cu zeamă de portocale, îl înconjoară de legume, apoi aşază totul pe o tipsie de argint şi purcede, împreună cu invitata sa, să asculte muzica lui Gogu de la Poiana Mare şi să pună ţara la cale.

Dorina Chiriac vorbeşte cu sensibilitate şi căldură despre fiica sa, Sonia, şi despre naşterea asociaţiei EpiC Family, menită să îi ajute pe bolnavii de epilepsie şi pe familiile acestora. „Am descoperit o fiinţă luminoasă, optimistă şi cu umor. Mai rar întâlneşti astfel de oameni, care nu se lasă striviţi de evenimentele cumplite din viaţa lor”, mărturiseşte Mircea Dinescu, impresionat de invitata sa. Aceasta, la rândul ei, are numai cuvinte de laudă despre gazda sa: „Am rămas cu o stare de foarte bine, mă agăţ de astfel de întâmplări, iar cea de azi, cu Politică şi delicateţuri şi Mircea Dinescu, mi-a făcut bine şi o să duc asta cu mine mai departe în ceea ce urmează să fac”, se confesează actriţa.

O ediţie de suflet a emisiunii poate fi văzută, aşadar, duminica aceasta, de la ora 15.00, la TVR1 şi TVR1 HD.

***

Dorina Chiriac s-a născut pe 21 ianuarie 1973, la Bucureşti. A absolvit UNATC I.L. Caragiale din Capitală în 1995, an în care s-a şi angajat la Teatrul de Comedie. Este un artist polivalent, a jucat pe scenele principalelor teatre din Bucureşti, a scris scenarii şi a făcut regie, cântă cu Ada Milea, face dublaj de voce pentru desene animate. Primul rol pe marele ecran l-a avut în 1998, în filmul „Terminus paradis”, regizat de Lucian Pintilie. A mai jucat în „Amen” (2000), „După amiaza unui torţionar” (2001), „Martor ocular” (2001), „Exit” (2001), „Când creierul iese afară din cap” (2002), „Furia” (2002), „Niki şi Flo” (2003).

loading...

Cmentariile sunt închise