Breaking news

Dorian Popa, sex-simbolul din “Pariu cu viata” a lasat echipa cu ochii în soare, sau a fost dat afară?!

Personajul principal din serialul “Pariu cu viata”, de la Pro TV, Dorian Popa, a anunțat că părăsește atât trupa La La Band cât și serialul tv.

Serialul de succes ”Pariu cu viața” de la Pro TV a rămas de ieri fără sex-simbol și fără actorul principal. Dorian Poa a anunțat că se retrage din distribuția serialului invocând motive de sănătate cât și alte priorități în viață.
Acum, trec într-o nouă etapă a vieţii mele, vreau să-mi împlinesc şi alte visuri, iar pentru asta trebuie să-mi prioritizez planurile personale şi să mă ocup de viaţa mea privată şi, în mod special, de problemele de sănătate care au apărut şi pe care trebuie să le iau în serios. Cel puţin pentru moment voi lua o pauză de la filmări şi concerte, dar am încredere în voi că nu veţi fi dezamăgiţi şi că o să-mi înţelegeţi alegerea făcută”, a declarat Dorian Popa.
Însă declarația nu este deloc plauzibilă, ținând cont de suucesul pe care îl are în prezent serialul. Niciun tânăr actor aflat pe culmile succesului nu reunță așa din senin la proiectul care l-a consacrat.
Se zvonește cum că Dorian nu e uşă de biserică nici în viaţa reală, și pentru că tot schimba femeile ca pe ciorapi, producătorii l-au dat afară ca să nu strice imaginea serialului.
Niciunul dintre colegii de polatou nu au avut vreo reacție la această veste. Semn că tânărul actor nu spune tot adevărul legat de plecarea lui.
Apare însă întreabrea: Dorin Popa a părăsit serialul Pariu cu viața sau a fost dat afăară de Pro TV, întrucât ar fi încălcat clauzele contractuale șia stfel a afectat imaginea producției tv?
Ce se va întâmpla însă cu serialul? Odată plecată vedeta principală, posibil ca audiența să o ia în jos și serialul să se oprească.
Vestea plecării lui Dorian Popa atât din serial, cât şi din trupă a făcut înconjurul internetului, iar fanii cer ca acesta să revină în producția Pariu cu viața.

Dorian Popa interpreta în serialul Pariu cu Viața personajul lui Andrei, iubitul lui Ioana, personaj interpretat de Alina Eremia.

Episodul difuzat luni seară la Pro TV a avut o audiență reord de peste 1,5 milioane telespectatori.

>