Breaking news

Doctorii care pensionează oameni în mod ilegal rămân fără drept de liberă practică

Guvernul României a decis în şedinţa de miercuri  ca medicii care vor semna dosare de pensionare pe caz de boală în mod ilegal, vor rămâne fără drept de liberă practică.

medici-familie1111-vtMăsura survine după ce s-a constatat că o treime din totalul celor 80% dosare de pensionare pe caz de boală verificate de Ministerul Muncii, erau încheiate ilegal.

Conform noilor mondificări operate de Guvern, Consiliul Superior de Expertiză Medicală a Capacităţii de Muncă va putea analiza şi aviza din punct de vedere medical şi metodologic cazurile propuse spre soluţionare, va putea reexpertiza cazurile înaintate spre soluţionare de către comisiile de avizare şi control.

De asemenea Consiliul Superior va putea să propună directorului general al institutului şi, după caz, directorului executiv al casei teritoriale de pensii sancţionarea medicilor experţi ai asigurărilor sociale pentru abateri privind nerespectarea criteriilor medicale şi a normelor metodologice referitoare la încadrarea în grade de invaliditate.