Breaking news

Doar 65 km de autostradă în 2011, în România

În fiecare lună în România s-au construit doar 5,4 kilometri de autostradă, dar la preţuri exorbitante.

Sutele de kilometri de autostradă promişi de Guvernul Boc au rămas doar pe hârtie. Până la finele lui 2011 mai sunt doar 29 de zile. Potrivit estimărilor, până la 31 decembrie 2011, România va avea în plus doar 65 de kilomentri de autostradă.

România a finalizat în acest an doar două porţiuni din autostrada Cernavodă-Constanţa, Murfatlar-Valu lui Traian şi Valu lui Traian-Agigea (de fapt centura de sud a Constanţei). În total 21 de kilometri.

Dacă autostrada autostrada Arad-Timişoara, alături de centura Aradului, situată pe coridorul IV pan-european va fi dată în folosinţă în această lună, numărul de kilometri de autostradă ar creşte la 65 în acest an.

Lungimea totală a tronsonului: 44 km, aici fiind inclusă şi centura Aradului. Nu este suficient de clar încă dacă şi centura Aradului (12 km) va fi inaugurată până la sfârşitul anului.

Şi autostrada Bucureşti-Ploieşti ar fi trebuit să fie inaugurată tot în acest an, însă tronsonul va fi gata abia în 2012.

Deci concluzia este că în acest an se vor putea da în folosinţă maxim 65 de kilometri de autostradă şi astfel reţeaua de autostrăzi din România ar creşte la impresionanta cifră de 377 kilometri.