Breaking news

DNA cere anchetarea ministrului Laszlo Borbely

Procurorii DNA solicită Camerei Deputaţilor ridicarea imunităţii  ministrului Laszlo Borbely.

Procurorii Anticorupţie au solicitat Parchetului General al României să ceară Camerei Deputaţilor ridicarea imunităţii parlamentare a Ministrului Mediului Laszlo Borbely. Ministrul UDMR este acuzat de DNA de trafic de influenţă şi fals în declaraţiile de avere, în formă continuată.

Direcţia Naţională Anticorupţie a sesizat Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a solicita Camerei Deputaţilor declanşarea procedurilor pentru obţinerea cererii necesare urmării penale faţă de Borbely Laszlo, deputat în Parlamentul României şi ministru al Mediului şi Pădurilor, pentru două infracţiuni de trafic de influenţă şi infracţiunea de fals în declaraţiile de avere, în formă continuată„, se arată într-un comunicat de presă de miercuri al DNA.

Ministrul Laszlo Borbely ar fi beneficiat de serviciile unei firme care s-a ocupat de amenajarea unei locuinte în Bucureşti, în valoare de 20.000 €.

Procurorii DNA susţin că în schimbul banilor, ministrul şi-ar fi folosit în schimb influenţa pentru atribuirea unor contracte de lucrări firmei respective.