Breaking news

Diplome false la Universitatea de Vest Vasile Goldiș din Arad

loading...

Procurorii, ofițerii DGA și jandarmii au descins miercuri seară la Rectoratul Universității de Vest Vasile Goldiș din Arad întrucât există suspiciuni că se falsificau diplome.

universitatea vasile goldisAnchetatorii vizează o rețea specializată în traficul cu diplome, potrivit pressalert.ro.

Anchetatorii au monitorizat modul în care, prin trafic de influență și șpagă, se puteau obține licențe la Facultatea de Științe Juridice din cadrul Universității din Arad.

La această oră se desfășoară  mai multe percheziții în Arad și în alte locații. Printre locațiile vizate se află și sediul unui cabinet al unui executor judecătoresc.

Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împreună cu ofiţeri ai Direcţiei Generale Anticorupţie şi cu sprijinul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei Române, efectuează în prezent mai multe percheziţii la domiciliul unor persoane, precum şi la sediile unor instituţii de învăţământ superior, locaţii aflate pe raza a 8 judeţe (Arad, Bihor, Bistriţa Năsăud, Hunedoara, Baia Mare, Satu Mare, Sălaj şi Gorj). Acţiunea se înscrie în cadrul cercetărilor care se desfăşoară cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de luare de mită, dare de mită şi trafic de influenţă, fiind vizate mai multe persoane, faţă de 4 dintre acestea fiind dispusă începerea urmăririi penale”, se arată într-un comunicat al Parchetului General.

Ancheta vizează 40 de persoane  care au legătură cu universitatea, fiind în desfăşurare peste 20 de percheziţii atât în Arad, cât şi în Hunedoara, Bistriţa Năsăud şi alte localităţi unde universitatea are filiale. Procurorii de la Parchetul General acţionează împreună cu DGA, având asigurat sprijinul informativ al SRI. Preţul unui examen de licenţă era de 500 de euro.

Universitatea de Vest Vasile Goldis din Arad Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad este o universitate privată, cu sediul în Arad și filiale în Baia Mare, Satu Mare, Zalău și Bistrița.

Înființată în 1990, cu două facultăți, universitatea a crescut între timp la șase facultăți, cu aproximativ 15.000 de studenți înscriși în cele trei cicluri de licență, master și doctorat.

loading...