Breaking news

„Dimineața nebună”, cu Mișu și Cosmin Dimăncescu, la Radio Impuls!

   Începând din 13 septembrie, Mișu (n.r. Mihai Nicoară) și Cosmin Dimăncescu le aduc ascultătorilor Radio Impuls matinalul „Dimineața nebună”. Puși pe distracție și voie bună, cei doi prezentatori sunt gata să îi molipsească pe ascultătorii Radio Impuls cu bună dispoziție și energie, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 7:00 la 10:00. 

Informații de actualitate, muzică fresh și entertainment de calitate, acestea vor fi ingredientele unei dimineți perfecte, în fiecare zi, în cadrul matinalului moderat de combinația de energie și umor Mișu și Dimăncescu. Matinalul „Dimineața nebună” își propune să aducă ascultătorilor cele mai proaspete informații, încă de la prima oră a dimineții, într-o manieră amuzantă, care să binedispună publicul ascultător. 

Dialogurile spumoase ale moderatorilor Mișu și Dimancescu, telefoane în direct cu artiști de top, invitați din diferite domenii, ultimele hit-uri muzicale sunt doar câteva dintre ingredientele acestui matinal ce dă tonul zilelor pline de energie. 

„Dragii noștri, de luni vom petrece dimineți nebune împreună! La cafea, discutând subiecte de interes pentru voi, râzând împreună și ascultând cea mai tare muzică!”, spune Cosmin Dimăncescu.

„Începem cu multă energie <Dimineața nebună>! Ne auzim de luni până vineri, de la ora 07:00! „, adaugă Mișu. 

Cosmin Dimăncescu are o vastă experiență în radio, acesta a intrat în echipa Radio Impuls în anul 2001, prezentând în toată această perioadă emisiuni care au consacrat stația radio. Acesta mărturisește că nu se vede făcând altceva în afară de radio și se simte în largul lui în mijlocul echipei de la Radio Impuls și „alături de ascultători”. Acest sentiment îl ajută să abordeze natural, relaxat, orice subiect.  Mihai Nicoară, alias Mișu, a fost  una dintre vocile inconfundabile ale  emisiunii „Uzina de Dume”, acesta făcând parte din echipa Radio Impuls de mai bine de un deceniu.