Procurorii DIICOT alături de polițiști și jandarmi au efectuat luni dimineață, 37 percheziţii domiciliare pe raza municipiului Bucureşti, precum şi a Judeţelor Ilfov şi Iaşi în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unei grupări infracţionale organizate, specializate în comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală, spălare de bani, folosirea si prezentarea de documente ori declaraţii false, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene.
DIICOT efectuat luni dimineață o acțiune de amploare pentru a destructura rețeaua infracțională care a dat un tun de 47 de milioane de euro din fondurile europene.
Procurorii susțin că în perioada 2010-2014, pe teritoriul Romaniei (zona Bucuresti-Ilfov si Moldova) a acţionat un grup infractional organizat ce functiona pe paliere, cu structura piramidala, fiecare membru având atribuţii clare si precis determinate şi care acţiona coordonat în scopul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscala, spălare de bani, înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătura privata, uz de fals, respectiv în perioada 2010 – 2012, a infracţiunii de obţinere frauduloasa de fonduri europene. La această grupare au aderat mai multe persoane, din medii diferite care s-au specializat fiecare având atribuţii clar determinate.
„Gruparea îşi desfăşura activitatea in mod coordonat în scopul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscala (prin înfiinţarea si utilizarea de societăţi comerciale in scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale către bugetul de stat, societăţi care erau trecute pe numele unor persoane modeste material si cu un nivel minim de educaţie, în special din zonele rurale din Moldova si din Republica Moldova, manipulabile, dar controlate in fapt de către membri grupării, activităţi subscrise în special obţinerii de resurse financiare consistente din activităţi evazioniste, respectiv livrări fictive de bunuri şi servicii către societăţi comerciale controlate de diverse structuri infracţionale) spălare de bani (prin preluarea de sume de bani cash de la diverşi „clienţi”, depunerea acestora în conturi bancare, aparţinând firmelor controlate de către acesta, urmată de repunerea acestora la dispoziţia „clienţilor”) înşelăciune (fraudarea unor instituţii bancare, prin contractarea de diferite tipuri de credite in baza unor acte falsificate si nerambursarea acestora) tentativă la infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene (prin încercarea de obţinere in mod fraudulos, in baza unor acte falsificate de fonduri financiare nerambursabile in cadrul diferitelor programe de finanţare – fonduri care nu au fost obţinute), fals in înscrisuri sub semnătura privată (prin falsificarea documentelor necesare înfiinţării si utilizării societăţilor comerciale si a operaţiunilor comerciale si financiare aferente) si uz de fals (prin folosirea documentelor falsificate in scopul producerii de consecinţe juridice)”, se arată în comunicatul de presă al DIICOT, remis exclusivNEWS.ro.
Numărul acestor societati comerciale tip ”fantomă”, care au fost înfiinţate nu in scopul de desfăsura activitați legale, potrivit obiectului de activitate, ci doar pentru a fi fololsite ca simple instrumente in atingerea obiectivului major si anume obtinerea de resurse financiare ilicite, este foarte mare, depăşind 100 de astfel de entitați.
Motivatia reală a inființării unui numar atat de mare de firme a constat atat in extinderea posibilitaților de a desfașura activitati criminale in cat mai multe si mai variate domenii, dar si in crearea unui ”hățiș” juridic si economic care sa fie foarte greu de deslușit de catre organele judiciare si fiscale in cazul deconspirării activitatilor ilegale sau in cazul controalelor efectuate de catre organele fiscale.
De asemenea,există suspiciuni că activitatea a membrilor grupării infracţionale a îmbrăcat forme transfrontaliere întrucât pentru a-si asigura produsul infracţional, liderul gruparii a inființat societăţi comerciale si in alte state europene (Austria) sau societăţi off shore.
Prin activitatea infracţională s-a produs un prejudiciu de aproximativ 27.000.000 euro şi aproximativ 20.000.000 euro tentativă la infracţiuni privind fraude cu fonduri europene.
La sediul D.I.I.C.O.T – Serviciul Teritorial Bucureşti vor fi aduse în vederea audierii 100 de persoane, urmând a fi dispuse măsuri legale în cauză.
În cauză s-a dispus începerea urmăririi penale şi faţă de mai multe persoane juridice.