Breaking news

Digi 24, interviu exclusiv cu Stefan Hell, românul care a câștigat premiul Nobel pentru chimie

Digi 24 a reușit să realizeze un interviu exclusiv cu românul Stefan Hell, proaspăt câștigător al premiului Nobel pentru Chimie. 

Stefan Hell - nobel - digi 24Stefan Hell vorbește, într-un interviu acordat in exclusivitate Digi24, despre proiectul său și despre felul în care educația primită în România l-a ajutat în munca de cercetare.

„Cred că ceea ce s-a întâmplat azi arată că munca, perseverenţa, educaţia de bază care mi-a fost oferită în România şi de care m-am bucurat a fost un lucru foarte important. Toţi pot fi la fel de mândri ca şi mine de acest premiu. Cred că e foarte important să te simţi bine, să te bucuri de ceea ce faci. Această bucurie de a face ştiinţă am învăţat-o mai devreme, în judeţul Arad, în Sfânta Ana am avut profesori minunaţi care mi-au stimulat interesul pentru ştiinţă. Această atitudine pe care am avut-o m-a ajutat să urmăresc probleme interesante și să reuşesc până la urmă. La Timișoara, pentru prima dată, m-am îndreptat spre fizică. Am câştigat un consurs local la fizică şi am fost încurajat să îmi urmez studiile în fizică. Educaţia primită atunci în România mi-a ajutat mult. Mi-a uşurat viaţa. Când am ajuns în Germania mi-a fost mai uşor”, spune laureatul Nobel.

Stefan Hell este bucuros ca i-a făcut pe români mândri și așteaptă cu nerăbdare reîntoarcerea în țară.

Sunt membru al Academiei, așa că am vizitat România de câteva ori anul trecut. Am primit titlul de Doctor (Honoris Causa, n.r.) din partea Universității Vasile Goldiş din Arad şi de la Universitatea Politehnică din Bucureşti. Mă simt foarte apropiat de România, am rădăcini acolo, m-am născut în Arad. Acolo m-am îndreptat spre cercetările din ştiinţe. Rădăcinile sunt foarte importante pentru mine.Am avut un schimb de emailuri cu preşedintele Academiei Române acum câteva zile şi i-am sugerat să facem câteva întâlniri pe teme ştiinţifice. Sper că se va realiza. Aş fi mulţumit dacă aş putea să mă întâlnesc cu mai mulţi oameni de ştiinţă din acest domeniu în România. Ar fi extrem de frumos, m-aş bucura”, mărturisește câștigătorul premiului Nobel pentru chimie.

Cercetătorul de origine română recunoaște că pentru el câștigarea premiului a fost o mare surpriză.

Multă lume a zis că voi eşua. Am avut nevoie de multă perseverenţă şi energie pentru a nu fi distras de critici. Nu te poţi aştepta la un premiu Nobel pentru că este foarte greu de obţinut. Știam, desigur, că e o descoperire importantă şi ştiam, desigur, că această descoperire va avea un impact în lumea ştiinţifică şi chiar pentru omenire – să poţi vedea lucruri pe care nu le puteam vedea înainte în celule. Dar a lua un premiu Nobel e un lucru special. Este o mare supriză”, mai spune Stefan Hell in interviul acordat in exclusivitate Digi24.