Breaking news

Descoperire incredibilă. Vaccin universal împotriva cancerului

Cercetătorii unei companii farmaceutice împreună cu oameni de ştiinţă de la Universitatea din Tel Aviv declară că au descoperit un vaccin care stimulează sistemul imunitar să caute şi să distrugă celulele maligne din corp.

Acest vaccin ar putea trata, spun cercetatorii, aproape 90% dintre tipurile de cancer. Ei susţin că vaccinul poate fi folosit cu succes în cazul tumorilor de mici dimensiuni, depistate în stadii incipiente, dar şi în prevenirea recidivelor după chimioterapie şi intervenţii chirurgicale.

Vaccinul a fost testat pe zece bolnavi cu mielom multipu, o formă de cancer a sângelui. Şapte dintre ei au dobândit o imunitate mai bună împotriva celulelor canceroase după adiminsitarea vaccinului, iar ceilalţi trei s-ao vindecat complet de cancer, au declarat inventatorii tratamentului.

Ei mai sun că acesta ar fi eficient în peste 90% din formele de cancer, inclusiv de sân şi de prostată. De aceea, el a fost numit de cercetători „vaccin universal”.