Breaking news

Deputatul PSD, Viorel Hrebenciuc, cercetat penal de DNA pentru trafic de influență

loading...

Viorel Hrebenciuc este acuzat de procurorii DNA, că a făcut trafic de influență la CNA în favoarea unui membru al PDL care controla o televiziune.

viorel hrebenciuc - dnaDeputatul PSD, Viorel Hrebenciuc este cercetat penal de Direcția Națională Anticorupție pentru că ar fi intervenit la Consiliul Național al Audiovizualului la solicitarea unui membru PDL. Este vorba de Gheorghe Ștefan care deținea Giga TV.

„La cererea unei persoane care, direct sau indirect, prin intermediul membrilor familiei sale sau al apropiaţilor, controlează o societate comercială deținătoare a unui post de televiziune, deputatul Hrebenciuc Viorel s-a implicat nemijlocit în realizarea de demersuri pentru a determina funcţionari din cadrul Consiliului Naţional al Audiovizualului (C.N.A) ca instituţia ce reprezintă singurul organ de reglementare în domeniul audiovizualului să revină asupra unei decizii prin care a fost retrasă licenţa pentru postul de televiziune respectiv. În realizarea acestor demersuri, suspectul Hrebenciuc Viorel s-a folosit de influenţa şi autoritatea pe care le deţine în calitatea sa membru al structurilor de conducere din partidul din care face parte – membru al Comitetului Executiv Naţional, organul de conducere şi de decizie al partidului. Prin acţiunea sa de punere în aplicare a influenţei, a autorităţii, exercitată de parlamentarul Hrebenciuc Viorel, s-a cauzat o tulburare însemnată şi efectivă a activităţii CNA, prin exercitarea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu şi încălcarea dispoziţiilor legale din domeniul audiovizual, ceea ce a permis funcţionarea în continuare a unui post de televiziune căruia îi fusese retrasă în mod corect licenţa”, se arată în comunicatul de presă al DNA. 

Inițial, la data de 17.09.2013, C.N.A. a decis, cu o majoritate de 7 la 4 (11 membri CNA prezenţi), retragerea licenţei audiovizuale pentru postul TV Giga TV. Motivul retragerii licenței a fost încălcarea dispoziţiile art.57 alin.1 lit. b teza 2 din Legea nr.504/2002 a audiovizualului, în sensul că postul TV respectiv a încetat să difuzeze serviciul de programe pentru care i s-a acordat licenţa audiovizuală mai mult de 96 de ore pentru orice motive imputabile titularului, singura sancţiune prevăzută de lege într-o asemenea situaţie fiind retragerea licenţei.

După numai două săptămâni, la data de 01.10.2013, C.N.A. a revocat decizia anterioară (6 voturi pentru şi 4 voturi împotrivă, din 10 membri prezenţi), precizându-se doar că argumentele conţinute în contestaţia depusă de postul TV au fost admise, fără a se mai realiza o analiză tehnică sau să se ţină cont dacă există un punct de vedere al specialiştilor din cadrul CNA care să constate dacă susţinerile din contestaţie sunt temeinice şi legale.

„Din analiza materialelor existente la dosar, s-a stabilit că, urmare a demersurilor menţionate anterior, în mod nejustificat, 3 dintre membrii CNA care, la şedinţa anterioară votaseră pentru retragerea licenţei postului TV, în şedinţa din 01.10.2013, au votat în favoarea postului TV, deşi situaţia de fapt nu s-a schimbat, fără a se fi întocmit vreun document de natură tehnică în cadrul instituţiei pentru a se verifica argumentele susţinute în respectiva contestaţie”, mai precizează DNA.

Joi, Viorel Hrebenciuc a fost adus la DNA pentru ca procurorii să îi aducă la cunoștință învinuirile.

loading...

Cmentariile sunt închise