Breaking news

Deputatul Diana Tuşa și primarul Andrei Chiliman au fost excluși din PNL

Biroul Politic Naţional al PNL a aprobat, luni, excluderea din partid a primarului Sectorului 1, Andrei Chiliman, şi a deputatului Diana Tuşa.

andrei chiliman si diana tusaCrin Antonescu, a declarat, luni, după şedinţa BPN, că a propus excluderea din partid a lui Andrei Chiliman şi a Dianei Tuşa, în baza articolului 16 din Statutul partidului, el arătând că procedura de vot este în desfăşurare şi că votul decisiv va fi dat în Delegaţia Permanentă.

Antonescu a spus că a propus excuderea lui Andrei Chiliman şi a Dianei Tuşa, în baza articiolului 16, litera a) şi litera c), şi a arătat că există şi alte propuneri de excludere, de la Mehedinţi.

La sfârşitul Delegaţiei Permanente, atunci când vom avea nişte decizii de un fel sau de altul, adoptate, vă vom sta la dispoziţie şi eu şi alţi colegi cu tot ce s-a hotărât în aceste foruri, cu explicaţii, cu detalii. Dacă nu avem încă nişte decizii, ce doriţi?”, le-a spus Antonescu jurnaliştilor.

Decizia de luni vine în contextul excluderilor recente din PNL. Fostul președinte al PNL Sector 1, Vlad Moisescu, a fost exclus din partid, miercuri seara, decizia fiind luata de Biroul Politic Teritorial al PNL Sector 1. În aceeași ședință au mai fost excluși alți 11 liberali.

Excluderea din PNL a lui Andrei Chiliman și a Dianei Tușa a fost făcută ca urmare a aderării celor doi la platforma România Liberală dar și datorită criticilor constante la adresa lui Crin Antonescu.