exclusivnews.ro

Delphi Economic Forum Bucharest || Strategic Partnerships: Enhancing EU Competitiveness Through Cooperation

Astăzi, în cadrul Delphi Economic Forum Bucharest, Florin Zaharia, Secretar de Stat în cadrul Ministerului de Finanțe, Adelina Elena Dobra, membru al comisiei pentru buget și finanţe, Carmina Fusté, Managing Director Philip Morris România și Victoria Zinchuk, director BERD România au participat în panelul „Strategic Partnerships: Enhancing EU Competitiveness Through Cooperation”, unde despre necesitatea unei strategii unificate pentru creșterea competitivității la nivelul UE.
Principalele informații discutate în cadrul panelului includ:
  • Stabilitatea este esențială pentru investiții pe termen lung, deoarece deschiderea unei fabrici sau transformarea unui model de business nu se face pentru un an, ci pentru decenii; companiile au nevoie de predictibilitate fiscală și reglementară;
  • Inovația și transformarea vin cu costuri mari pentru companii;
  • România s-a transformat într-un centru de expertiză și export, generând valoare economică semnificativă și contribuind la competitivitatea regională prin produse cu valoare adăugată ridicată;
  • Parteneriatul dintre companii și guvern este fundamental: companiile creează locuri de muncă, își asumă riscuri și aduc inovație, iar guvernul stabilește regulile care permit dezvoltarea, elimină barierele și poate transforma România într-un hub de export la nivel regional.
„Stabilitatea financiară și credibilitatea politicilor publice sunt esențiale pentru dezvoltarea României. Investitorii nu se tem de taxe, ci de instabilitate, iar rolul nostru este să creăm un mediu în care tinerii, companiile și instituțiile să poată investi cu încredere. Consolidarea parteneriatului dintre stat și sectorul privat este singura cale prin care putem transforma resursele europene în dezvoltare reală”, a declarat Florin Zaharia, Secretar de Stat în cadrul Ministerului de Finanțe.
„Transformarea și inovația necesită investiții mari, dar pentru ca ele să fie posibile avem nevoie de un cadru stabil, predictibil și bazat pe reglementări realistei. Companiile își asumă riscurile, creează locuri de muncă și generează valoare, însă doar un mediu stabil și o colaborare corectă cu autoritățile pot transforma România într-un adevărat centru regional de export și dezvoltare”, a declarat Carmina Fusté, Managing Director Philip Morris România.
„România are capacitatea de a atrage investiții majore și de a livra proiecte complexe, însă pentru ca acest potențial să se materializeze este nevoie de un cadru stabil și de o colaborare reală între sectorul public și cel privat. Investitorii vin atunci când politicile, finanțarea și reglementările se aliniază, iar succesul fiecărei instituții contribuie direct la succesul întregii economii. Transformarea nu se produce singură – este rezultatul efortului comun al tuturor actorilor implicați”, a declarat Victoria Zinchuk, director BERD România.