Breaking news

Defunctul ”Gardianul” se transformă în ziarul ”Puterea”

Astăzi va fi lansat pe piață un nou ziar național, intitulat ”Puterea”. Fostul director al ziarului Gardianul va coordona activitatea editorială a noului cotidian, conform agerpres.ro

logocounterDupă ce ziarul ”Gardianul” și-a încetat apariția din motive financiare, o parte din echipa redacțională lansează astăzi pe piață alt ziar intitulat ”Puterea”.  Acesta va apărea atât în varianta print cât și în format online.

Jurnalistul Alecu Racoviceanu, care va face parte din colegiul editorial al ziarului ‘Puterea’, a declarat că politica ziarului va fi cea a ‘ştirilor bombă’, iar publicul-ţintă vizat reprezintă ‘nişa disperat de mică a cititorului serios de print’.

Fostul director al cotidianului “Gardianul” a precizat că a fost stabilit deja colegiul editorial al noului produs media, între membri fiind Lidia Popeanga-Mitchievici, Val Vâlcu, precum şi jurnalistul Cristian Şuţu.

‘Ne dorim foarte mult ca, la lansarea ziarului să vină Mihail Gorbaciov ( ultimul preşedinte al URSS – n. r.), pentru că perioada pe care o trăieşte România, la ora actuală, seamănă foarte mult cu anul 1990, cu anul 1991, în care erau scăzute foarte mult şi puterea banului şi puterea decizională. Noi sperăm să întărim puterea cuvântului. Ne dorim să ne găsim un loc pe piaţa şi să ne satisfacem cititorii’, a afirmat jurnalistul Alecu Racoviceanu.

>