Breaking news

Decebal Traian Remeş a decedat. Fostul ministru avea 70 de ani şi suferea de cancer

loading...

Fostul Ministru al Agriculturii şi Finanţelor Publice, Decebal Traian Remeş, a încetat din viaţă, vineri, la vârsta de 70 de ani. Fostul demnitar suferea de mai mulţi ani de cancer.

Decebal Traian Remeș s-a născut la data de 26 iunie 1949 în comuna Băsești din județul Maramureș. A absolvit în anul 1971 cursurile Facultății de Științe Economice din cadrul Universității “Al. I. Cuza” din Iași.

A fost deputat de Maramureş din partea PNL în perioada 1996-2000, iar în perioada 1998-2000 a deţinut şi funcţia de Ministru al Finanţelor Publice.

Remeş a mai fost şi Ministru al Agriculturii însă a demisionat în anul 2007 ca urmare a unui scandal mediatic declanșat prin apariția la postul național de televiziune TVR a unor probe din ancheta DNA la adresa sa.

La 14 februarie 2012 a fost condamnat, împreună cu Ioan Avram Mureșan, de către Înalta Curte de Casație și Justiție la trei ani de închisoare cu executare fiecare.

 Decizia a fost contestată dar a fost confirmată pe 25 februarie 2012 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Pe 11 februarie 2014, Decebal Traian Remeş a fost eliberat condiționat.

Fostul ministru al Agriculturii, Decebal Traian Remeş a câştigat definitiv la Înalta Curte de Casație și Justiție procesul prin care a cerut despăgubiri de la TVR şi DNA pentru divulgarea, în 2007, a probelor din dosarul “Caltaboşul”.

Magistraţii de la Instanţa Supremă au decis ca Remeş să primească 15.000 de lei despăgubiri de la TVR, DNA şi Rodica Culcer, pe atunci şefa ştirilor TVR.

loading...
English English French French Italian Italian Romanian Romanian
>