Breaking news

De drag să fii infractor. Închisoarea-staţiune din Norvegia oferă răsfăţ deţinuţilor

Închisoarea din Norvegia stimulează în mod indirect oamenii să facă infracţiuni, pentru a ajunge în ea. Penitenciarul oferă ore de gimnastică, spa şi terenuri de sport, ceea ce îl face să pară o staţiune.

interior penitenciarCelulele penitenciarului sunt, de fapt, nişte apartamente, iar în jur nu există ziduri solide cu sârmă ghimpată şi deţinuţii sunt liberi să se plimbe pe unde vor. Pe când deţinuţii de la noi, care stau claie peste grămadă şi au tentative de evadare, deţinuţii lor nici nu se gândesc la aşa ceva, chit că sunt cam liberi.

Penitenciarul are 120 de deţinuţi, care fiecare îşi are grijă de casa sa. Liber să umble pe unde vrea, un deţinut care şi-a tranşat părinţii cu fierăstrăul lucreaza chiar cu fierăstraie.  Gardienii vin pe la sfârţitul zilei, ânsă stau foarte puţin. Mai mult, anul, deţinuţii au voie la 18 zile concediu, dar numai pe teritoriul ţării.

Pare destul de ciudat, dar nivelul de infracţionalitate în Norvegia este foarte scăzut, chiar dacă penitenciarele sunt ca nişte staţiuni de vacanţă.