De ce să alegi haine din lână pentru copilul tău?

În comparație cu materialele sintetice și chiar și cu bumbacul, lâna este un material foarte uimitor. Pentru început, fibrele de lână pot fi îndoite și răsucite de peste 30.000 de ori fără a se rupe, în timp ce bumbacul se poate îndoi doar de 3000 de ori.

În al doilea rând, iată un aspect care este de mare interes pentru părinți. Lâna este un material foarte sigur și foarte recomandat pentru hainele și așternuturile copiilor, deoarece este rezistent la foc. Mai precis, lâna are o rată scăzută de răspândire a flăcării, nu se topește și nu picură și, în cazul extrem în care arde, creează mai degrabă un carbon care se autostinge.

Mai apoi, lâna este și un material foarte elastic. Elasticitatea fibrelor ajută lână să se întindă foarte bine și să își revină la forma inițială. Cu alte cuvinte, mămicile își vor putea îmbrăca și dezbrăca mai ușor copii, deoarece vor putea trage de hainele din lână, în loc să tragă de copil. Astfel, îmbrăcămintea din lână vă face copilul mai fericit și viața mai ușoară, ceea ce nu se poate spune despre celelalte materiale care nu pot duplica nici măcar o mică parte din toate proprietățile naturale ale lânii.

Iată și alte motive pentru care hainele din lână sunt deosebit de recomandate pentru bebeluși și copii:

Lâna deține proprietatea de autocurățare

Pe lângă faptul că lâna este hipoalergenică și ușor de spălat, mai deține și proprietatea de autocurățare. Acest lucru se datorează pe de o parte compoziției lânei, iar pe de altă parte conținutului său de lanolină. Lâna este compusă din keratină, un strat solzos și un strat exterior. Stratul solzos este cel care îi conferă lânei proprietatea de autocurățare, deoarece solzii se freacă între ei și îndepărtează astfel murdăria. Pe de altă parte, lanolina, adică grăsimile de lână, îi conferă lânei proprietăți antibacteriene.

Pe măsură ce lâna devine umedă, o parte din lanolină se transformă într-un fel de lanolină-săpun, care ajută la menținerea țesăturii curate din punct de vedere igienic. Combinând aceste proprietăți antibacteriene și igienice cu proprietarea de autocurățare a lânei, putem înțelege de ce hainele din lână se mențin curate mai mult timp, nu rețin mirosurile neplăcute și se spală cu mare ușurință.

Lâna respinge murdăria, așa că cel mic trebuie să aibă cel puțin un hanorac lână cu care să meargă la grădiniță sau la joacă. Este materialul perfect pentru copiii energici, care se implică în activități creative și în tot felul de jocuri. Foarte avantajos este și faptul că lâna este rezistentă la pete, datorită stratului său exterior cerat. Acest strat exterior este mai degrabă o peliculă cerată naturală, așa că dacă cel mic varsă suc pe el sau alte lichide, lâna nu va absoarbe lichidul vărsat, așa că acesta va sta deasupra materialului.

O cagulă din lână este iarăși recomandată în special în sezonul rece, pentru ca micuțul să se poată bucura în continuare de plimbările în natură și de joaca afară. Atunci când într-un final hainele din lână ale copilului se murdăresc sau încep să miroasă, pot fi spălate fără probleme la mașină, doar asigurați-vă că veți folosi un detergent special pentru lână și un program de spălare a hainelor din lână.

Lâna este prietenoasă cu mediul înconjurător

Din ce în ce mai mulți părinți își arată îngrijorarea față de sănătatea mediului înconjurător și vor să insufle copiilor lor dragostea și respectul față de mediu. Iată că lână este un material foarte prietenos cu natura, deoarece este durabilă în mod natural și biodegradabilă. Materialul se descompune complet în sol și chiar se poate composta asemeni altor materiale naturale. În plus, lână este produsă în mod natural și este disponibilă din abundență.

>