Breaking news

De ce aparatul dentar metalic este mai potrivit pentru rezolvarea problemelor ortodontice complexe?

Probleme ortodontice nu evită niciun pacient, indiferent de vârstă. Dacă la copii medicii ortodonți recomandă aparatul dentar metalic, adulții sunt mult mai reticenți în ceea ce privește această opțiune de tratament inestetică.

Totuși, această percepție este oarecum superficială, dat fiind faptul că în cazurile complexe, care implică ajustări repetate, mișcări dentare multiple și durate de tratament prelungite, aparatul dentar metalic surclasează opțiunile alternative.

De ce aparatul dentar metalic continuă să fie una dintre cele mai populare alegeri în ortodonție?

Specialiștii propun această modalitate de tratament din următoarele motive:

Durabilitate

Unul dintre cele mai evidente avantaje ale aparatului dentar metalic este durabilitatea acestuia. În cazul problemelor ortodontice complexe — cum ar fi corectarea ocluziei dentare, alinierea dinților foarte strâmbi sau chiar cazuri care necesită intervenții chirurgicale prealabile — durabilitatea materialului este deosebit de importantă.

Oțelul inoxidabil este materialul predominant folosit în fabricarea brackeților și a arcurilor aparatelor dentare metalice. Acest aliaj este renumit pentru rezistența la coroziune și uzură, două calități care îl fac ideal pentru uzul pe termen lung. Deci este mai susceptibil la fisuri, decolorări sau chiar la rupere în condiții de stres mecanic intens.

Rezistență

Alimentele tari, accidentele minore și chiar purtarea greșită a aparatului pot avea un impact negativ. Aparatele dentare metalice sunt proiectate pentru a rezista la aceste provocări fără să necesite reparații frecvente, lucru care ar putea prelungi durata tratamentului și ar putea adăuga costuri suplimentare.

Un alt aspect este faptul că oțelul inoxidabil are o mare toleranță la variațiile de temperatură. Aceasta este o veste bună pentru pacienții care se bucură de băuturi reci sau calde, deoarece materialele mai puțin rezistente s-ar putea deforma sau decolora în timp, afectând eficacitatea tratamentului.

Eficiența mecanică

Fiecare componentă a unui aparat dentar metalic (arcuri, brackeți etc.) este optimizată pentru a furniza o mișcare dentară controlată și precisă. Pentru cazurile complexe, unde este necesară o mare precizie, eficiența mecanică a aparatului metalic este de neprețuit.

Costuri atractive

Atunci când vine vorba de tratamente ortodontice, costul este un aspect ce nu poate fi ignorat. Aparatele dentare metalice sunt mai puțin costisitoare decât alternativele invizibile sau ceramice. Astfel, tratamentul este accesibil unui număr mai mare de oameni.

Trebuie luat în considerare și costul indirect al eventualelor probleme care pot apărea pe parcurs: reparații, înlocuiri sau ajustări suplimentare. Datorită durabilității lor, aparatele dentare metalice minimizează aceste costuri indirecte, deci sunt o opțiune mai economică pe termen lung.

Flexibilitate în tratament

Datorită durabilității și flexibilității metalului, aparatul dentar metalic este extrem de versatil în cazul unei largi varietăți de probleme ortodontice – de la cazuri simple până la cele mai complexe. 

Pentru pacienții cu probleme ortodontice complexe, precizia este o necesitate absolută. Cum tehnologia a evoluat considerabil, aparatele dentare metalice actuale au un risc mult mai mic de erori în cursul tratamentului. 

Sursa foto: https://www.freepik.com/free-photo/female-patient-with-braces-has-dental-examination-dentist-office-woman-wearing-white-clothes_20268771.htm#page=7&query=implant&position=45&from_view=search&track=sph