Breaking news

Daniel şi Nicolae Capră, şi Marius Bucuroiu, arestați preventiv pentru evaziune fiscală

Tribunalul Prahova a emis, miercuri seară, mandate de arest preventiv pe numele acţionarilor clubului de fotbal Petrolul Ploieşti şi al altor patru persoane, în dosarul în care sunt acuzaţi de constituire de grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi spălare de bani.

dan capra - diicotAcționarii Clubului de fotbal Petrolul Ploiești au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, pentru evaziune fiscală, ca urmare a anchetei demarate de procurorii DIICOT.

Procurorii au pornit ancheta ca urmare a sesizării primite de la Direcția Generală Antifraudă. La sediul D.I.I.C.O.T – ST Ploieşti au fost aduse în vederea audierii 30 de persoane, iar 7 dintre acestea au fost reținute pentru 24 de ore, între care trei administratori ai clubului, respectiv frații Daniel și Nicolae Capră și Marius Bucuroiu, dar și administratori ai unor societăți implicate în activitatea infracțională, suspecții urmând a fi prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă.

Potrivit sursei citate, 17 dintre cei 19 suspecți din dosar au fost audiați la sediul DIICOT Ploiești, între care și soțiile fraților Capră, acestea deținând, conform anchetatorilor, societăți comerciale prin care ar fi fost derulate operațiuni financiare fictive. Împotriva acestora și a altor opt suspecți nu au fost dispuse măsuri.

”În cauză există suspiciunea rezonabilă că o parte din membrii grupării, în calitate de administratori ai S.C. FOTBAL CLUB PETROLUL S.A. Ploieşti, au iniţiat în anul 2012 o grupare infracţională organizată la care au aderat şi ceilalţi membri, în vederea creării unor lanţuri infracţionale care să favorizeze firmele administrate de membrii grupului, respectiv în scopul preluării şi finanţării S.C. FOTBAL CLUB PETROLUL S.A. Ploieşti. Astfel, au fost efectuate operaţiuni nereale prin emiterea de documente şi facturi fictive, în scopul deducerii TVA  şi diminuării  bazei de impozitare (impozit pe profit). De asemenea, în scopul creării unor relaţii comerciale inexistente între firmele implicate în activitatea infracţională, cu clubul sportiv, au fost facturate diferite servicii şi livrări de mărfuri, sumele astfel obţinute fiind însuşite de către membrii grupării, în scopul preluării şi finanţării clubului, prin creditări succesive”, se arată în comunicatul de presă al DIICOT, remis exclusivNEWS.ro.

Perchezițiile DIICOT au vizat inclusiv clubul FC Petrolul Ploiești și locuințele acționarilor, anchetatorii ridicând, printre altele, mai multe documente.

Decizia Tribunalului Prahova poate fi contestată cu recurs, de către avocații inculpaților, la Curtea de Apel Ploieşti.

>