Breaking news

Daniel Chițoiu a demisionat din Guvern ca să se ”ocupe” de PNL

Daniel Chițoiu a demisionat joi seară, din funcția de Ministru al Finanțelor Publice, ca urmare a discuțiilor tensionate din cadrul ședinței PNL.

daniel chitoiu - minimisDe frică să nu fie dat afară din partid și remaniat de Crin Antonescu, liberalul Daniel Chițoiu și-a dat demisia joi seară atât din funcția de Ministru de Finanțe cât și din cea de vicepremier.

Orientarea pro-PSD și susținerea necondiționată a politicilor fiscale ale premierului Ponta, dar și dosarul penal al soției, l-au costat funcția pe Daniel Chițoiu.

Avem tot felul de probleme de rezolvat, suntem şi rămânem o echipă în care ne distribuim şi ne redistribuim roluri. La acest moment am discutat şi împreună cu domnul viceprim-ministru şi vicepreşedinte al partidului, Daniel Chiţoiu… Domnia sa a decis să pună capăt experienţei şi activităţii din fruntea Ministerului de Finanţe şi din Guvern. A avut o activitatea pe care eu şi PNL am susţinut-o în permanenţă, o activitate pentru care îi mulţumesc, o activitate care nu a fost deloc uşoară şi odată cu încheierea inclusiv a negocierilor cu misiunea din aceste zile a FMI, domnia sa a făcut opţiunea de a pleca din Guvern, de a demisiona din Guvern„, a spus Antonescu.

După care, în aceeași conferință de presă susținută cu Antonescu, ministrul demisionar a spus că lasă finanțele Romîniei ca să se ocupe de treburile PNL: Am decis să mă implic mai activ în activitatea PNL preluând interimar Secretariatul General al partidului, ținând cont de faptul că avem două momente electorale foarte importante în acest an: alegerile europarlamentare și alegerile prezidențiale. Eu sunt un om de partid, sunt un om vechi în partid, am o colaborare foarte bună cu toți colegii mei din conducerea partidului și cu toate organizațiile din Partidul Național Liberal și de aceea am hotărât să preiau această funcție având în vedere momentele electorale foarte importante. Sunt o persoană care muncește 18 ore pe zi atât la minister, cât și la partid iar acest an, fiind an electoral, activitatea de la Partidul Național Liberal implică o perioadă mai mare de timp.

Soția Ministrului Economiei este acuzată de procurorii DNA că a ajutat o persoană să ocupe funcția de director în cadrul unei companii de asigurări, prin amânarea unui examen în cadrul Autorității de Supraveghere Financiară.

În perioada 10-16 iunie 2013, la cererea unei persoane (membru neexecutiv în conducerea ASF, reprezentând interesele unei societăți de asigurări) învinuita Chițoiu Laura Elena, director al Direcției Avizări din cadrul A.S.F., a devansat interviul pentru ocuparea funcției de director general al acelei societății de asigurări. Astfel, deși interviul era stabilit pentru data de 10 iulie 2013, în urma demersurilor învinuitei Chițoiu Laura Elena, interviul a fost devansat pentru data de 19.06.2013. Pentru a se asigura că funcția de director general va fi ocupată de o anumită persoană care îi fusese indicată, Chițoiu Laura Elena a modificat componența comisiei de examinare, asigurându-se că membrii care o vor examina pe candidată nu vor pune întrebări incomode, facilitând acesteia ocuparea funcției de director general al societății de asigurări”, se arată în rezoluția de începere a urmăririi penale.

Viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu a confirmat, joi, că a discutat cu liderii PNL pentru preluarea postului de ministru al Finanţelor, dar a refuzat propunerea. Astfel că postul ar putea fi preluat de Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu. Numai că premierul Ponta nu l-ar agrea pe Nicolăescu la Finanțe.