Breaking news

Cutremur puternic în România. 5.6 Grade pe Scara Richter

Un cutremur puternic s-a produs marți noapte în România. Seismul s-a resimțit puternic și în Capitala României. Preț de 20 de secunde, seismul a zguduit clădirile din București. Seismul a avut o intensitate de 5,6 grade pe Scara Richter. Este cel mai puternic cutremur produs în România în anul 2016.

breaking-newsSeismul s-a produs la ora 01.20, ora României. Cutremurul s-a resimțit puternic în București, Brașov și Craiova.

Potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Fizică a Pământului, seismul s-a produs la ora 01.20.55, în zona seismică Vrancea, la o adâncime de 97 de kilometri și că intensitatea cutremurului a fost de 5,4 grade pe Scara Richter.

Institutul american de Fizică a Pământului susține că Epicentrul a fost localizat la 6 kilometri vest de Nereju și la o adâncime de 81 de kilometri și a avut o intensitate de 5,6 grade pe Richter.

Cutremurul s-a resimțit și în județele Brașov, Vrancea, Buzău, Galați, Dâmbovița. Nu s-au înregistrat victime sau pagube materiale.

Site-ul oficial al Institutului Național de Fizica Pământului a picat și nu a putut fi accesibil preț de 20 de minute.

Cel mai important seism din acest an avusese loc pe 24 septembrie, la ora locală 2:11, în zona Vrancea, cu o magnitudine de 5,3 grade pe Richter.

unda-cutremur-romania