Breaking news

Curtea Constituțională judecă după cum îi cântă Băsescu

După Guvern și Parlament, a venit rândul Curții Constituționale să execute întocmai ordinele președintelui Traian Băsescu.

Reuniți miercuri în ședință de lucru, magistrații Curții Constituționale, cu unanimitate de voturi, au dat dreptate președintelui Traian Băsescu la toate cele patru sesizări de neconstituționalitate ale unor legi.

În schimb, magistrații Curții Constituționale au respis sesizarea PSD și PNL cu privire la neconstituționalitatea Legii Asistenței sociale.

Sesizarea privind neconstituționalitatea legii eutanasierii câinilor, magistrații CCR au decis să amâne dezbaterea până pe 1 ianuarie 2012.

Iată ce au decis magistrații Curţii Constituţionale, în ședința din 14 decembrie 2011:

I. Cu privire la prima obiecţie de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a constatat că Legea asistenţei sociale este constituţională.

II. Cu privire la obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Preşedintele României, referitoare la neconstituţionalitatea Legii pentru completarea Legii învăţământului nr.84/1995, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a constatat că Legea pentru completarea Legii învăţământului nr.84/1995 este neconstituţională.

III. Cu privire la obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Preşedintele României, referitoare la neconstituţionalitatea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.79/2010 pentru modificarea unor acte normative în domeniul cercetării, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a constatat că această lege este neconstituţională.

IV. Cu privire la obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Preşedintele României, referitoare la neconstituţionalitatea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.96/2008 privind modificarea art.III alin.(1) lit.b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.29/2005 pentru modificarea Legii nr.290/2002 privind organizarea şi funcţionarea  unităţilor de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare şi a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti”, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a constatat că această lege este neconstituţională.

V. Cu privire la obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Preşedintele României, referitoare la neconstituţionalitatea Legii pentru completarea art.7 din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a constatat că această lege este neconstituţională.

Cât priveşte obiecţia de neconstituţionalitate formulată de un număr de 70 deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat şi 54 deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, referitoare la neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, Plenul Curţii Constituţionale, având nevoie de lămuriri suplimentare (studierea înscrisurilor depuse la dosar de către O.N.G.-uri şi persoane fizice) a amânat deliberarea cauzei pentru data de 11 ianuarie 2012