Magistraţii Curţii Constituţionale din România(CCR) vor decide azi dacă legea privind comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare, asumată de Guvernul Boc, este sau nu constituțională.
După două amânări, magistrații CCR trebuie să decidă astăzi ce fac cu legea privind comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare. Primul termen de judecată a fost pe 9 ianuarie 2012, însă magistrații au decis să amâne verdictul până pe 18 ianuarie.
Însă din cauza protestelor națioanle, magistrații au decis să mai tragă de timp cerând informații suplimentare privind costul alegerilor, astfel că au stabilit un nou termen de judecată și anume 5 ianuarie 2012.
“Motivul amânării îl constituie analizarea informaţiilor suplimentare solicitate Guvernului cu privire la impactul financiar al adoptării legii supuse controlului de constituţionalitate, respectiv a studiului comparativ referitor la cheltuielile bugetare pe care le implică organizarea şi desfăşurarea simultană, respectiv separată, a alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale şi a alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi a Senatului”, se arată în comunicatul de presă al CCR, remis exclusivNEWS.ro.
Pe 15 decembrie 2011, Emil Boc a angajat răspunderea guvernamentală în parlament pe legea comasării alegerilor locale cu cele parlamentare.
Pentru că moţiunea dezbătută pe 22 decembrie a fost respinsă de Parlament, liderii Opoziţiei au contestat la CCR asumarea răspunderii pe legea comasării alegerilor.
Decizia magistraților CCR vine în aceeași zi în care Băsescu a anunțat că va susține o declarație publică în care va lămuri problema protestelor.