Breaking news

Cursuri de programare. Cum poți deveni programator chiar dacă pleci de la zero?

Domeniul IT a devenit extrem de atractiv atât pentru adolescenți, adulți tineri, cât și pentru persoane de vârsta a doua. Jobul de programator este dorit de un număr din ce mai mare de persoane aflate în căutarea stabilității financiare și a unui program flexibil. Dacă și tu te numeri printre cei care visează la obținerea unui astfel de job, atunci nu mai pierde vremea și consultă oferta de cursuri de programare.

cursuri programare

Ofertele nu sunt deloc puține, însă cu siguranță vei remarca mentoratul în programare fondat de Petru Trîmbițas. Unul dintre atuurile acestui program de învățare de scriere de cod îl reprezintă faptul că se adresează atât cunoscătorilor care poate au absolvit un liceu sau o facultate de informatică, cât și celor care nu au avut nicio tangență cu acestea. Astfel, indiferent că ai iubit sau nu matematica și informatica în liceu, acum te poți reprofila și îți poți construi o carieră în programare.

De ce funcționează mentoratul și pentru începători, spre deosebire de clasicele cursuri de programare?

Petru Trîmbitaș a fondat mentoratul în urma experienței sale acumulate în cadrul companiilor Facebook și Google din Statele Unite ale Americii. Programul de mentorat se bazează pe relația pe care o construiești cu mentorul și pe încrederea cu care îl investești pe acesta. Relația deschisă cu mentorul îți va permite să dobândești încrederea de a întreba fără frică ceea ce nu știi, astfel încât să fii condus către găsirea soluției ideale pentru problema de pe platformă și scrierea de cod corect și curat încă de la prima logare.

Platforma este structurată pe module a căror dificultate crește progresiv, astfel încât să fie accesibile oricui își dorește să învețe să scrie cod. Cu toate astea, problemele propuse sunt suficient de provocatoare și pentru aspiranții ce au avut contact în trecut cu acest domeniu. Astfel, spre deosebire de clasicele cursuri programare, în cadrul mentoratului vei putea să îți setezi singur ritmul de învățare și de parcurgere a problemelor de pe platformă. În funcție de timpul investit și implicarea ta, drumul de la aspirant la programator poate fi parcurs în doar câteva luni.

Cu toate că modul de învățare este online și poți să îți stabilești intervalul orar de lucru, nu vei fi niciodată singur. Vei fi mereu în contact cu mentorii, nu săptămânal ca în cazul clasicelor cursuri de programare. Mentorii îți vor răspunde în timp real tuturor întrebărilor și te vor ghida către soluția problemei cu care te confrunți pe platformă.

cursuri programare

Spre deosebire de clasicele cursuri de programare, în cadrul mentoratului nu se aplică sintagma ”timpul trece, leafa merge!”. În consecință, nu este suficient să aștepți să treacă timpul și să se finalizeze cursurile pentru a te alege cu diploma. În cazul mentoratului, certificarea ta o reprezintă cunoștințele asimilate și proiectul final care poate consta în scrierea propriei aplicații sau a unui portofoliu de proiecte.

Platforma WellCode a fost realizată astfel încât să îți poți vizualiza în timp real evoluția, iar fiecare problemă finalizată se ”traduce” într-un pas înainte. Ajungerea în faza de proiect personal este garanția că ai parcurs toate etapele necesare pentru consolidarea unei cariere în programare, motiv pentru care mentorii te vor ajuta să parcurgi și etapele interviului pentru obținerea primului tău internship sau a primului job ca IT-ist.

Un alt atu deloc de ignorat al acestui mentorat îl reprezintă partea de dezvoltare personală asigurată de coachi și specialiști în dezvoltare personală. Astfel, nu doar că vei beneficia de dezvoltare personală, ci și de îmbunătățirea calității vieții personale. Coachii te vor ajuta să îți setezi un mindset pozitiv, să descoperi strategii de gestionare a gândurilor și emoțiilor negative, de auto-motivare și comunicare.

Nu mai pierde timpul! Programează o ședință de consultanță cu mentorii WellCode și descoperă singur de ce mentoratul îți asigură liniștea de care ai nevoie pentru succes profesional, spre deosebire de clasicele cursuri programare. Tu decizi dacă devii programator în câteva luni, în câțiva ani sau deloc.

>