Anul acesta se anunță a fi deosebit de promițător pentru industria globală a turismului. După mai bine de doi ani în care călătoriile s-au efectuat într-un volum mai redus, cu anumite restricții și ezitări, oamenii au ocazia, în 2022, să pornească din nou la drum, în căutarea aventurii, a libertății și bucuriei de a descoperi noi locuri, civilizații, peisaje și culturi.
Perioada concediilor se apropie cu pași repezi și mulți dintre noi și-au făcut deja rezervări. Unii au optat pentru stațiunile de la malul mării, alții pentru expediții montane pe fascinații noștri versanți, în timp ce alții au ales desinații din străinătate, mai apropiate sau mai îndepărtate, mai rustice sau mai exotice, după bunul plac al fiecăruia.
În timp ce multe dintre călătorii vor fi efectuate cu avionul, pentru destinațiile apropiate de casă, oamenii vor pleca cu mașina personală. Din nefericire, pregătirea mașinii pentru plecarea la drum, fie el și destul de scurt, e neglijată de mulți dintre noi. Ne ocupăm în cele mai mici detalii de traseu, de popasuri, de cazare, de activitățile pe care le vom desfășura în vacanță, dar omitem să luăm în considerare o posibilă defecțiune a mașinii sau verificarea temeinică a documentelor înainte de a pleca la drum, mai ales dacă tranzităm una sau mai multe țări străine.
Pentru a reduce la minimum riscul de evenimente și incidente ce ne pot strica sejurul, e indicat să urmăm trei reguli de bază, în pregătirea mașinii personale, înainte de a pleca în vacanță cu aceasta, indiferent de destinația aleasă, pentru a ajunge cu bine și a porni „cu dreptul” în vacanță, fără nervi și bătăi de cap.
Iată care sunt regulile după care ar trebui să pregătești mașina
- Verificarea asigurării și a inspecției tehnice periodice
Oricui i se întâmplă să uite faptul că îi expiră polița de asigurare RCA sau ITP-ul (inspecția tehnică periodică). Astfel de omisiuni ne pot costa însă scump, dacă avem ghinionul de a fi implicați într-un accident rutier, fie el din vina noastră sau a altor participanți la trafic. Tocmai de aceea, înainte de a porni la drum, verificarea temeinică a acestor documente se poate dovedi a fi salvatoare.
- Taxele de drum
Traseul parcurs trebuie foarte bine gândit și analizat încă de acasă, mai ales dacă tranzităm țări străine, unde există sisteme de plată a taxelor de drum automate. Montarea unui astfel de sistem pe mașină, de unde taxele să fie plătite automat, ne pot scuti atât de amenzi, cât și de pierderea de timp.
- Cauciucurile
O foarte bună parte a siguranței conferită de mașină pasagerilor din ea e reprezentată de calitatea cauciucurilor și de adaptarea acestora la anotimp.
Dacă ești în căutarea unor cauciucuri performante, poți opta pentru cauciucuri Bridgestone de la Anvelope-oferte.ro, concepute pentru a conferi mașinii stabilitate și performanță în mers.
În cele din urmă, nu uita să pui în bagajele care umplu întreaga mașină și zâmbete, voie bună și răbdare. Încearcă să te bucuri de fiecare experiență, de fiecare persoană din jurul tău și întoarce-te acasă cu bine, încărcat cu energie pozitivă și foarte multe amintiri de neuitat.
Sursă foto: pexels.com