Breaking news

Cum ne influențează somnul timpul excesiv petrecut pe rețelele de socializare

Timpul petrecut pe telefon înseamnă expunere la o lumină artificială și ne ține creierul în priză cu noi articole, notificări, poze sau noutăți din social media.

Fie că este ora 5 sau 10 seară, poate chiar ora 00, ești pe telefon, îți verifici emailul sau doar ai curiozitatea de a vedea ce mai e nou pe rețelele de socializare.  În tot acest timp corpul tău primește semnalul să nu doarmă și să nu formeze melatonină naturală care îți induce starea de somn.

Ce te faci când petreci câteva ore pe telefon, în online și dormi doar 4-5 ore?

Te vei trezi odihnit sau nu, depinde de la un caz la altul, însă tot ai nevoie de un somn de calitate. Statul în exces pe telefon în online, îți va aduce niște minusuri, precum:

  • scăderea concentrației și a atenției
  • memoria ta nu mai funcționează la capacitate maximă
  • starea de anxietate va crește
  • scade creativitatea
  • metabolismul tău se va slabi și vei ajunge chiar să te îngrași
  • schimbări de dispoziție frecvente
  • pot să apară anumite boli mentale

Cum poți remedia situația?

Prioritizează-ți somnul. Dacă ți se trezește curiozitatea sau mai primești o notificare sau vrei pur si simplu să mai arunci un ochi pe mai e nou în social media, e timp pentru asta și a doua zi.

În cazul în care ți-ai format un program stabil de somn, îți recomandăm să nu mai folosești telefonul cu cel puțin 1 ora înainte de culcare. Poate că te gândești: “vreau să profit cât mai mult de tehnologie”, “vreau să investesc în această zonă de online”, poate chiar ai o pasiune pentru acest domeniu, sau poate chiar lucrezi în zona de marketing online, ceea ce trebuie să eviți este de a ajunge la punctul numit insomnie.

Te poți pregăti pentru somn detașat, cu o infuzie de plante, uleiuri naturale și chiar folosind ceaiurile pentru somn. Acestea au un efect ușor placebo, însă e demonstrat că îți induc starea de relaxare, reduc stresul și te ajută să ai un somn mai bun.

Dependența de telefon există, deși nu o vedem, iar folosirea în exces a telefonului și a aplicațiilor de social media ne influențează calitatea somnului.

Într-adevăr, aceste canale de socializare sunt instrumente extrem de comode, dar și utile pentru a ne ține informați și chiar ne distrează. Cheia constă în păstrarea unui echilibru ca rețelele de sociale să nu înlocuiască sau să-și pună amprenta asupra sănătății și vieții noastre de zi cu zi.