Breaking news

Cum alegi dimensiunea potrivită a saltelei: 5 recomandări

Un somn odihnitor este esențial pentru o viață sănătoasă, iar salteaua reprezintă unul dintre produsele ce au legătură directă cu calitatea acestuia. Mai mult ca sigur știi deja că un articol bine ales ajută la menținerea poziției corecte a coloanei vertebrale, contribuie la relaxarea mușchilor, diminuarea durerilor și o bună circulație a sângelui.

Însă, cum identifici o saltea potrivită pentru tine, în funcție de dimensiunea sa? Vezi mai departe de ce trebuie să ții cont ca să găsești o mărime adaptată nevoilor tale:

Stabilește câte persoane vor folosi salteaua

Printre aspectele principale pe care trebuie să le ai în vedere pentru alegerea unei dimensiuni corecte a saltelei este numărul persoanelor care o vor utiliza. Astfel, dacă vorbim de un pat single, cele mai populare produse încep de la o lățime de 90 cm și au o lungime de 200 cm. În cazul paturilor duble sunt potrivite articolele de 140 /160×200 cm sau saltele de dimensiuni 180×200 cm dacă partenerilor le place să doarmă relaxați și să se bucure de un confort sporit.

Analizează spațiul pe care îl ai la dispoziție

Ai spațiu suficient în dormitor pentru salteaua pe care ți-o dorești? Măsoară cu atenție dimensiunile camerei atunci când îți alegi patul pentru că această piesă de mobilier nu trebuie să ocupe toată încăperea. Într-un dormitor mic, pentru o saltea folosită de o singură persoană, poți miza și pe un produs cu lățimea de 70-80 cm. Însă, dacă spațiul permite, se poate ajunge și la o lățime de 120 sau 140 cm.

Dacă patul va fi folosit de un cuplu, dar nu există suficient loc în cameră, atunci poți merge pe dimensiunea minim, de 140×200 cm. Ceva mai confortabilă pentru două persoane este salteaua de 160×200 cm, dar, dacă încăperea este generoasă, ideal ar fi un articol king size, de 180×200 cm sau chiar și mai mare.

Acordă atenție conformației corpului

Care este greutatea și înălțimea ta? Dar a partenerului sau poate a unei alte persoane pentru care cumperi salteaua, de exemplu copilul tău? Acești factori sunt decisivi în ceea ce privește mărimea articolului pe care îl vei alege. Spre exemplu, o persoană suplă, care cântărește 50 de kilograme și are o înălțime de 150 cm se poate odihni foarte bine pe o saltea de 90×200 cm, în timp ce o alta a cărei greutate depășește 100 de kilograme, iar înălțimea 180 cm, va avea nevoie de mai mult spațiu pentru a se relaxa.

În general, lățimea saltelei trebuie adaptată conformației corpului, iar lungimea este bine să fie cu 10-15 cm mai mare decât înălțimea persoanei care o folosește.

Ia în considerare vârsta celor care dorm pe saltea

Un alt criteriu important pentru selectarea dimensiunii potrivite a saltelei este vârsta persoanelor care o utilizează. În acest sens, copiii nu au aceleași nevoie precum adolescenții sau adulții. Bebelușilor le sunt recomandate articolele cu dimensiuni de 60×120 cm, copiii de peste 2 ani au nevoie de produse care măsoară 80×160 cm, iar pentru adolescenți cea mai populară mărime este de 90×200 cm, dar se pot alege lățimi de până la 120 cm. În cazul adulților se recomandă saltelele mai late, în special dacă persoanele sunt robuste sau nu dorm singure.

Verifică înălțimea saltelei

Pe lângă lățime și lungime trebuie să ai în vedere și înălțimea sau grosimea saltelei. O regulă importantă este să optezi întotdeauna pentru un articol a cărei înălțime să fie de cel puțin 18 cm, pentru o bună susținere a coloanei. Desigur, trebuie luată în calcul și înălțimea tăbliilor patului, precum și greutatea persoanelor care folosesc salteaua.

Este important ca salteaua pe care o alegi să aibă o dimensiune corespunzătoare cadrului de pat. Totuși, acest produs îți influențează enorm confortul și sănătatea. Chiar dacă pare un aspect banal, dimensiunea saltelei trebuie să fie adecvată morfologiei tale sau a persoanei care o va folosi pentru că, indiferent dacă articolul este de foarte bună calitate, un produs cu o mărime nepotrivită nu va oferi un somn bun.

Sursa foto: https://www.pexels.com/photo/bedroom-2631746/ 

>