Breaking news

CSM București a cucerit primul său trofeu, Cupa României la Handbal Masculin

Echipa masculină de handbal CSM București a cucerit sâmbătă, Cupa României, în Sala Polivalentă din Brăila, după ce a învins-o în finală pe Steaua Alexandrion București.

csm bucuresti handbal masculinCSM Bucureşti a câştigat pentru prima oară în istoria clubului, finala Cupei României la handbal masculin, după ce a învins, scor 27-24, pe Steaua Alexandrion Bucureşti, într-un meci disputat în Sala Polivalentă din Brăila.

Iulian Stamate, căpitanul echipei masculine de handbal CSM București, câștigătoarea Cupei României, a declarat că victoria obținută sâmbătă la Brăila și câștigarea Cupei îi motivează pe jucătorii formației bucureștene să lupte și mai tare pentru câștigarea campionatului anul acesta.

”Îmi doream foarte tare să câștigăm acest trofeu, mai ales că este primul din istoria clubului CSM București, la secția de handbal masculin. Pentru mine, este a doua Cupă a României câștigată în cariera mea, cealaltă a fost câștigată pe vremea când jucam la Steaua. Acum ne vom bate și mai tare pentru câștigarea campionatului anul acesta. O să țin minte Brăila toată viața, pentru că aici, la Brăila, la începutul carierei mele de handbalist, când eram la lotul național de juniori, m-am calificat pentru prima oară la un campionat european. Brăila rămâne în inima mea cu încă o amintire frumoasă”, a spus Iulian Stamate.

În finala mică, HC Dobrogea Sud Constanța a dispus de Dunărea Călărași cu 28-20.

Interul spaniol Javier Humet a fost desemnat cel mai bun jucător al finalei. Pentru CSM București au marcat Naumce Mojsovski 6 goluri, Krsto Milosevic 6, Javier Humet 5, Sasa Marjanac 4, Nicușor Negru 3, Milos Kostadinovic 2, Iulian Stamate 1.

Golurile echipei antrenate de Ovidiu Mihăilă au fost marcate de Gabriel Florea 9, Marius Szoke 4, Ionuț Georgescu 4, Ghiță Irimescu 2, Laurențiu Dinescu 2, Said Ouksir 1, Martin Johannson 1, Andrei Grasu 1.

CSMB, după locul doi obținut în ediția trecută a campionatului, și-a asigurat prezența în viitoarea ediție a Cupei EHF.