Crin Antonescu, prezent la Zagreb, la ceremonia de aderare a Croației la UE

Preşedintele Senatului României, Crin Antonescu, a participat duminică, 30 iunie, în calitate de reprezentant al statului român, la Ceremonia organizată duminică seara, la Zagreb, cu prilejul aderării Croaţiei la Uniunea Europeană începând de la 1 iulie 2013.

antonescu la zagrebLa aceste manifestări au fost prezenţi preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz,  şefi de state şi de guverne din Uniunea Europeană şi din regiune.

După un deceniu de negocieri, Croaţia devine la 1 iulie 2013 cel de-al 28-lea stat membru al UE şi va avea ca misiune protejarea a peste 1.300 de kilometri de frontiere terestre ale blocului european. Croaţia este cea de-a doua dintre cele şase republici iugoslave care aderă la UE, după Slovenia în 2004.

La ceremonia care a marcat, în noaptea de 30 iunie spre 1 iulie a.c., evenimentul istoric al aderării, au fost invitaţi să participe şefi de stat şi de guvern din cele 27 de ţări membre ale UE şi din Balcani.

>