Breaking news

Criminalul studentei japoneze, a ucis cu complicitatea polițiștilor

Anghetatorii au stabilit că Vlad Nicolae, criminalul studentei japoneze, a fost ajutat de doi agenți de poliție, în sensul că aceștia l-au scăpat pe criminal de închisoare în alte dosare în care era cercetat.

Ancheta derulată pe parcursul a două săptămâni de către Ministerul de Interne în cadrul Poliţiei Ilfov scoate la iveală detalii şocante.

Studenta japoneză era acum în viață, dacă doi polițiști nu îl scoteau basma curată pe Nicolae Vlad, din alte dosare.

Procurorii au decis să-i pună sub urmărire penală pe Gică Ştefănache, ofiţer de poliţie judiciară în Otopeni, şi Lucian Ionuţ Staicu, agent judiciar în Baloteşti.

Cei doi polițiști sunt acuzați că l-au ajutat pe Vlad Nicolae să scape de închisoare.

Ofiţerul Gică Ştefănache a falsificat procese verbale pentru favorizarea infractorului într-un dosar penal înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea

Gică Ştefănache a falsificat semnăturile de la rubricile “martor asistent” şi “persoană audiată”, după care a folosit acest înscris fals pentru a fundamenta propunerea de neîncepere a urmăririi penale. În acest context, ofiţerul de la judiciar a împiedicat tragerea la răspundere penală a lui Vlad Nicolae, cel care a ucis-o apoi pe Yurika Masuno

Agentul judiciar Lucian Ionuţ Staicu, deşi a fost sesizat în mod repetat pe parcursul lunilor iunie-iulie de una dintre victimele tâlhărite de Vlad Nicolae, o femeie de 75 de ani, imobilizată la pat, acesta nu a dat curs unei anchete.

Nicolae este suspectat că, pe 15 august, a ucis în pădurea Otopeni o studentă niponă de 20 de ani, Yurika Masuno, pe care o acostase în Aeroportul Henri Coandă.

Vlad Nicolae are în prezent nouă dosare penale deschise pe numele lui, dintre care trei sunt pentru crimă.

>