Breaking news

COTAR oferă ajutor pentru familia taximetristului român ucis la Londra

loading...

COTAR sare în ajutorul familiei taximetristului Gabriel Bringye, ucis miercuri, în Londra de către un puşti de 15 ani. 

Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România – COTAR oferă 10.000 de lei sprijin familiei taximetristului orădean, în vârstă de 37 de ani, ucis la Londra, miercuri seara. Banii vor fi trimiși familiei, în cursul zilei de luni.

„Încurajăm pe oricine dorește să ajute familia românului înjunghiat în timpul serviciului, să doneze în contul familiei, pentru repatrierea și înmormântarea acestuia. Din nefericire, meseria de taximetrist nu este atât de ușoară cum se crede, iar colegii noștri au devenit victime în multe situații, așa cum s-a întâmplat cu tânărul înjunghiat de un client, la Tottenham, în nordul Londrei, în timpul serviciului. Vom face donația de 10.000 de lei luni și suntem alături de familia îndurerată”, a declarat Vasile Ștefănescu, președinte COTAR.

Gabriel Bringhye, taximetristul român ucis la Londra în timpul serviciului, a fost înjunghiat mortal de un puşti de 15 ani, a transmis Poliţia Metropolitană din Londra.

„Detectivii care investighează uciderea unui bărbat în Haringey au făcut o arestare. Băiatul de 15 ani a fost arestat în după-amiaza zilei de vineri, 19 februarie, fiind suspectat de crimă. El a fost arestat şi sub suspiciunea de jaf în legătură cu un alt caz. A fost dus la o secţie de poliţie din nordul Londrei, unde rămâne în arest”, a comunicat poliţia londoneză.

Gabriel Bringye, de 37 de ani, a fost descoperit de un şofer de autobuz care observase că nu mişcă şi care a alarmat autorităţile.

Echipajul medical sosit la faţa locului a constatat decesul.

loading...