Breaking news

Costumul românesc purtat de Smaranda Brăescu, recreat cu sprijinul Tarom

Costumul popular românesc purtat de Smaranda Brăescu, prima femeie pilot din România, va fi recreat cu ajutorul companiei Tarom.

smaranda braescuCompania aeriană Tarom se implică într-un proiect de recuperare a unuia dintre costumele populare purtate de Smaranda Brăescu.

Prima aviatoare şi prima paraşutistă româncă cu brevet, Smaranda Brăescu a fost un om al performanţelor profesionale şi o mare ambasadoare a sufletului şi portului popular românesc.

În planor sau la dineuri şi recepţii oficiale de cea mai înaltă ţinută, pe toate meridianele lumii, Smaranda Brăescu a îmbrăcat cu demnitate şi mândrie costumul românesc, pe care îl considera cel mai elegant costum de gală.

Proiectul de recuperare a unuia dintre costumele Smarandei Brăescu propus de compania TAROM se doreşte deopotrivă un gest de susţinere a certelor valori culturale româneşti, de stimulare a conştiinţei patriotice şi de omagiere a unui dintre profesioniştii aerului. Ca tribut adus unui om care a făcut istorie în aviaţia românească şi mondială, compania TAROM şi-a botezat cu numele Smaranda Brăescu încă din 2007, una dintre aeronavele sale, un Airbus 318”, a declarat Christian Heinzmann, Director Executiv TAROM.

Costumul propus de TAROM, în care ia va ocupa un loc central, va fi creat de arhitecta Ioana Corduneanu, care va realiza o sinteză a motivelor folclorice româneşti ce au împodobit costumele populare purtate de Smaranda Brăescu. Ioana Corduneanu îşi va fonda munca de creaţie pe informaţiile obţinute prin bunăvoinţa celor două moştenitoare ale aviatoarei Smaranda Brăescu, doamnele Ana-Maria Sireteanu si Maria Isopescu ce ne vor pun la dispoziţie un bogat material documentar de familie şi susţin acest demers.

Proiectul se va finaliza pe 1 decembrie 2013, de ziua naţională a României, când  TAROM va oferi costumul „Smaranda Brăescu“ drept premiu al unui concurs, unuia dintre pasagerii săi.

Smaranda Braescu a fost prima femeie pilot din România, prima femeie parașutist cu brevet din România, campioană europeană la parașutism (1931) și campioană mondială (în 1932, cu recordul de 7200 m la Sacramento, SUA).

>