Breaking news

Copilul de doi ani, căzut în fântână, salvat după 7 ore de intervenții dramatice ale pompierilor

Pompierii au reușit marți seară, la capătul unei intervenții dificile, care a durat mai bine de șapte ore, să scoată din fântână, copilul de doi ani. Echipajele medicale îl evaluează, iar elicopterul este pregătit să-l transporte la spital.

copil fantana pompieriCopilul în vârstă de doi ani care a căzut într-o fântână dintr-o gospodărie aflată într-un sat de lângă Roşiorii de Vede,  a fost salvat.

Peste 40 de pompieri au luat parte la operațiunea de salvare a copilului de doi ani căzut într-o fântână din localitatea Balta Sărată, județul Teleorman.

La fața locului, forțele de intervenție au acționat pe două fronturi, atât prin manevrarea unui dispozitiv în interiorul locului în care copilul a rămas captiv, cât și prin săpaturi în exteriorul puțului.

Vârsta frageda a micuțului, adâncimea la care acesta se afla și diametrul îngust al spațiului de manevra îngreunează misiunea salvatorilor.

Forțele de la fata locului au fost suplimentate cu o autospecială de descarcerare și un camion al ISU Olt, containerul multirisc și o ambulanță de terapie intensivă mobila (cu medic) de la ISU BIF.

De asemenea, tot de la ISU BIF a plecat în sprijinul savatorilor teleormăneni un camion încărcat cu materiale de susținere, pentru consolidarea malurilor de pământ.

Copilul a fost monitorizat, în permanență, cu o camera video coborâtă la nivelul lui, la aproximativ 16 metri adâncime.

Din informațiile furnizate de autorități reiese că băiețelul, în vârstă de un an și opt luni, lăsat nesupravegheat, s-a urcat pe un scaun aflat lângă fântână și a căzut cu capul în jos, transmite Informatia de Teleorman.

Pentru salvarea copilului, au fost mobilizate forțe importante. IGSU transmite că la nivelul ISU Teleorman a fost activata grupa operativă, care s-a deplasat la fata locului.

 

>