Breaking news

Copil rom vândut în rate unor francezi

loading...

O familie de romi originari din Sălaj și-au vândut copilul cu suma de 5000 de euro unor francezi.

73827858Potrivit procurorilor DIICOT din Timişoara, tranzacţia a fost încheiată, în 2004. Familia de romi din Sălaj erau stabiliți în perioada respectivă în Franța. Acolo au negociat vânzarea în rate a copilului către o familie de francezi tot de etnie romă. Părinţii au falsificat şi actul de naştere al micuţului, astfel încât femeia care l-a cumpărat să apară ca mama reală a acestuia.

În urma tranzacţiei, cei doi români s-au întors în ţară, unde au primit în timp banii. Ultima tranşă a fost virată ieri, prin Western Union, la Jibou, localitatea de domiciliu a acestora, moment în care procurorii DIICOT Timişoara au organizat flagrantul şi i-au reţinut pe cei doi părinţi, în vârstă de 30 şi 29 de ani.

Cei doi români de etnie romă sunt acuzaţi de trafic de minori, fals si uz de fals şi riscă ani buni de închisoare. Oficialii români au început deja demersurile pentru aducerea în ţară a copilului. În plus, urmează să fie reţinuţi şi francezii care au cumpărat copilul.

Moldoveanu Nelu şi Rodica Lăcătuş mai au doi copii, unul de trei ani şi altul de opt ani. Cei doi vor fi cercetaţi în libertate, dar au interdicţie să părăsească ţara, au decis magistraţii Tribunalului Timiş.

loading...

Cmentariile sunt închise